Sfântul Nicolae (Sânicoară), în prezentarea Muzeului Etnografic ”Anton Badea” Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 314 Vizualizări

Sfântul Nicolae (Sânicoară), în prezentarea Muzeului Etnografic ”Anton Badea”

Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin continuă prezentarea sărbătorilor importante din an, azi venind rândul sfântului cel mai iubit de către copii, Sfântul Nicolae.

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc la data de 6 decembrie, pe Sfântul Nicolae. Tradiția își are originea în povestea personajului legendar, care a existat cu adevărat în persoana arhiepiscopului Sfântul Ierarh Nicolae- din Myra-Lichia, o persoană cu credință nemărginită în Dumnezeu, care a trăit în secolul IV-lea. Lui Nicolae din Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole. Provenind dintr-o familie înstărită și crescut în spiritul poveței creștine, de a împărți averea celor săraci, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.

Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci și al copiilor, al marinarilor, văduvelor, fetelor sărace, a victimelor judecății nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. Conform tradiției populare, în nopțile sfinte de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi muritorii, se spune că, preț de câteva secunde, Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta lui Dumnezeu.

Moș Nicolae conform tradiției românești,mai este cunoscut și ca Sânicoară și apare pe un cal alb, făcând referire la prima zăpadă care, la începutul iernii, păzește soarele ce încearcă să treacă pe lăngă el spre miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și fără căldură, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război. De Sânicoară se încheie ciclul sărbătorilor dedicate lupilor și strigoilor: Ovidenia, Filipii de Toamnă, Filipii de Iarnă, Lăsatul Postului de Crăciun etc. Ziua de Sânicoară se prelungea și a doua zi, mai exact în data de 6 decembrie, deoarece țăranii românii se bucurau de acest eveniment prin diferite manifestări, existente și astăzi în unele localități. Oamenii nu lucrau în această zi, iar femeile țineau post negru fără apă și pâine. Sărbătoarea Sfântului Nicolae fiind la începutul iernii, era un bun prilej ca cei din comunitatea sătească să stabilească un calendar meteorologic. În această zi Sfântul Nicolae își scutura barba , semn că se va așterne prima zăpadă iar recolta de grâu va fi una bogată.Dacă nu va ninge, Moșul a întinerit și va fi o iarnă blândă. De Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele , apoi așteaptă să primească daruri , în dimineața zilei de 6 decembrie. Copiii năzdrăvani care nu au fost cuminți, primesc în dar o nuielușă de măr. Conform tradiției creștine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. În colindele românești cântate iarna, se vorbește despre florile de măr. Asta pentru că bătrânii știau că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuia să fie una de măr, iar dacă aceasta era pusă în apă va înflori până la Nașterea Domnului.

Legenda Sfântului Nicolae s- a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări.

Sursă : Muzeul Etnografic ”Anton Badea” din Reghin

Foto: Icoană pe lemn din colecția Muzeului Etnografic „Anton Badea”

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE