La începutul acestui an, Asociația OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii lansau proiectul „Citește-mi 100 de povești”, program național de încurajare a lecturii în grădiniță și în familie. „Alături de comunitățile locale, transformăm grădinițele publice din România în insule de lectură și natură, unde copiii și adulții …
Citeste mai mult »Arhive zilnice: 7 decembrie 2021
Studiu important privind abuzul asupra copilului
Reprezentanții Organizației Salvați Copiii România au realizat un studiu național privind abuzul asupra copilului, metoda de cercetare folosită, în cazul ambelor grupuri țintă, respectiv părinți și copii, fiind ancheta pe bază de chestionar. ,,Din răspunsurile primite de la copii, rezultă o incidență mult mai mare a aplicării pedepselor fizice în …
Citeste mai mult »144 de persoane vaccinate, bilanțul caravanei mobile de la Batoș
Caravana vaccinării anti COVID-19 a revenit marți, 7 decembrie în comuna Batoș, locația gazdă pentru vaccinare fiind Căminul Cultural din localitatea de reședință. „Întotdeauna lumea din comuna Batoș a fost receptivă la astfel de acțiuni de vaccinare, fie că au avut loc în comună prin aceste centre mobile, fie că …
Citeste mai mult »Concerte de colinde cu intrare gratuită
Reprezentanții Bisericii Creștine Noua Generație (BCNG), vor organiza în cursul lunii decembrie, concerte de colinde, cu intrare gratuită, în două orașe din județul Mureș, iar unul în județul Harghita. ,,Se apropie cea mai frumoasă perioadă din an și abia așteptăm să celebrăm Crăciunul împreună cu voi! Crăciunul este o sărbătoare …
Citeste mai mult »Poliția Mureș, anunț important despre folosirea focurilor de artificii
Până în luna ianuarie 2022, în baza planului naţional de acţiune ”Foc de artificii”, elaborat la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii specializați în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş desfăşoară acţiuni specifice, pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu …
Citeste mai mult »Intensificare a curselor de la Aeroportul Transilvania, în perioada sărbătorilor
Potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a Aeroportului Transilvania, în perioada sărbătorilor de iarnă, Wizzair suplimentează frecvența zborurilor de la două la trei curse către Memmingen-Münich și Budapesta. ,,În urma creșterii cererii și interesului pentru destinațiile operate de la Aeroportul Târgu Mureș, în perioada sărbătorilor de iarnă, Wizzair …
Citeste mai mult »Cifrele zilei COVID-19 în Mureș
Cancelaria Instituției Prefectului – Județul Mureș a anunțat marți, 7 decembrie, următoarele cifre înregistrate în ultimele 24 de ore în județul Mureș, referitoare la pandemia de COVID-19: 64 de cazuri noi, 177 de persoane confirmate pozitiv internate și 6 decese. Potrivit aceleiași surse, ”în ultimele 24 de ore au fost …
Citeste mai mult »Rectificare importantă de buget pentru Consiliul Județean Mureș
Consilierii județeni au aprobat marți, 7 decembrie, cu prilejul unei ședințe extraordinare de lucru, rectificrea bugetului general al județului Mureș pe anul 2021. Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, ”în urma analizei execuțiilor bugetare următoarele instituții subordonate au solicitat reașezări între unele articole bugetare în limita sumelor aprobate pe …
Citeste mai mult »Luduș: Tarife noi la Bazinul de înot didactic
În anul 2015 a fost dat în funcțiune Bazinul de înot didactic situat în orașul Luduș, strada Pieței nr. 1. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 86 din 16 iunie 2015 a fost aprobat Regulamentul privind funcționarea, întreținerea și exploatarea acestui modern și important obiectiv de investiții, cu o activitate inedită …
Citeste mai mult »