Mureș: Investiție de 1,6 milioane de lei pentru o secție de Pediatrie Consiliul Judetean Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 396 Vizualizări

Mureș: Investiție de 1,6 milioane de lei pentru o secție de Pediatrie

Aleșii județeni au aprobat joi, 24 februarie, cu prilejul unei ședințe extraordinare de lucru, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției ”Amenajare curte interioară inclusiv împrejmuire secundară și principală a Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal Dr. Gheorghe Marinescu Târnăveni” la valoarea totală a investiției de 1.659.794 de lei, cu TVA.

Potrivit Referatului de aprobare aferent proiectului de hotărâre, Spitalul Municipal „Dr. Gheorghe Marinescu” Târnaveni este situat în intravilanul localității Târnăveni, pe strada Şoimilor nr. 23, pe o suprafaţă de 2.728 de metri pătrați și se află în proprietatea Consiliului Județean Mureș.

”Pe acest teren sunt edificate trei corpuri de clădire: corp C1 – Pavilion Pediatrie, corp C2 – Bloc alimentar, corp C3 – Magazie. În perioada de programare 2020-2025, potrivit Cadrului Strategic Comun, îmbunătățirea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de sănătate prin dezvoltarea unei infrastructuri sanitare adecvate și prin creșterea calității serviciilor medicale este o prioritate. Se pune accent pe sporirea accesului la asistență medicală convenabilă, durabilă și de înaltă calitate, în vederea reducerii inegalităților în materie de sănătate. Investiția propusă, se înscrie în obiectivele Stragiei de dezvoltare a Județului Mureș, contribuind la dezvoltarea infrastructurii serviciilor de sănătate”, se precizează în documentul semnat de către Ovidiu Georgescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș.

Potrivit sursei citate, proiectul va contribui la atingerea următoarelor obiective specifice: amenajarea de locuri de parcare cu o stație dublă de încarcare electrică, amenajarea suprafeţelor verzi, prin plantari de arbori și rulouri de gazon, accesul facil al persoanelor cu dizabilități, îmbunătățirea aspectului estetic al spațiilor de promenadă și de circulaţie, amenajarea zonelor de relaxare și amenajarea unui loc de joacă pentru copii.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE