- Malina Moraru
- 0 comentarii
- 1561 Vizualizări
Dezvoltare pentru comuna Acățari
31 martie 2022Osváth Csaba, primarul comunei Acățari care are în componență opt sate, Corbeşti, Gaiesti, Gruişor, Murgesti, Roteni, Stejeris, Suveica, Vălenii, a acordat un interviu pentru cotidianul Zi de Zi cu privire la bugetul aprobat pentru anul 2022 și proiectele cele mai importante aflate în derulare.
„Pot să vă spun că am un buget aprobat cu multe investiții, cu multe reparații, multe inițiative, multe proiecte și cu un excedent de 2.797.000 de lei. Ca să ajungem la un excedent de suma asta trebuie să ne gospodărim, în așa fel încât să rămână dar și să realizăm, și să rămână dar și să obținem venituri, să atragem fonduri, și așa mai departe. Suntem destul de bine, într-o situație financiară acceptabilă, spun eu”, a afirmat primarul comunei Acățari.
În acest an, pentru administrație este alocată suma de 2.097.000 de lei, iar pentru învățământ 1.025.000 de lei. Pentru domeniul sănătății comuna Acățari a alocat 430.000 de lei. Pentru bunuri, servicii și investiții culturale este prevăzută suma de 999.000 de lei. Domeniul asistenței sociale cu ceea ce reprezintă asistenți personali, indemnizație, ajutor de urgență, etc. primește un cuantum de 1.422.000 de lei. La iluminat public sumele sunt foarte mici, având în vedere că în anul 2021 s-a încheiat procesul de modernizare al iluminatului public aparținătoare ale comunei, respectiv 155.000 de lei.
„La categoria gospodării comunale unde sunt mai multe capitole și se pot face multe, avem 2.073.000 de lei. La salubritate, unde trebuie să plătim, știți, avem estimat 419.000 de lei. Și aici intră mai multe capitole că trebuie să transportăm animalele moarte. Avem un contract privind împușcarea sau alungarea, sau tranchilizarea urșilor. La drumuri avem 607.000 de lei, asta înseamnă mai mult reparații. La străzi avem 70.000 de lei. Tot ce am spus aici reprezintă reparații, întreținere și servicii”, a adăugat Osváth Csaba.
Investiții
Se realizează continuarea unei investiții, un centru multifuncțional la Găiești care cuprinde căminul cultural, școala și grădinița. Sumele acestui proiect au fost suplimentate cu încă 300.000 de lei. În planurile de investiții este inclusă și achiziția unui utilaj autogreder.
„Așa cum știți, comuna Acățari este cea mai mare comună din județul Mureș cu terenuri agricole. Pentru întreținerea drumurilor forestiere, agricole și altele care nu sunt modernizate, asfaltate, am zis să procurăm un autogreder. Nu pot să pun oamenii la cotizații. Am cuprins 550.000 de lei pentru achiziția aceasta care este în curs acum. A fost dat în licitație. La prima licitație nu s-a prezentat nimeni și acum decurge a doua etapă. Avem sume cuprinse pentru mărirea Planului Urbanistic General. Acolo în mare parte ne ajută Consiliul Județean, dar avem și noi contribuția noastră. Avem deja demersuri făcute. Avem sume cuprinse pentru lucrări neprevăzute cu care contribuim la câteva proiecte, spre exemplu la canalizare menajeră pentru Acățari, Murgești, Roteni și stația de epurare care este deja în licitație la Compania Națională de Investiții. Avem o sumă de 39.984.941 de lei. La acest proiect, din bugetul local am mai pus din bugetul local pentru cheltuieli neprevăzute și cota parte a noastră încă 250.000 de lei”, a mai adăugat Osváth Csaba.
Proiect norvegian de dezvoltare locală
În planurile de dezvoltare pentru anul 2022 este inclusă implementarea proiectului „Asigurarea accesului egal al comunității romilor din localitatea Corbești la serviciile publice locale”, proiect ce aparține programului de „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor” finanțat prin Granurile DEE și Norvegiene 2014-2021.
Propunerea de proiect s-a situat, în urma evaluării de conținut, pe locul cinci în Lista ierarhizată a proiectelor, decizia Comitetului de Selecție fiind recomandarea pentru finanțare condiționată. Valoarea totală a proiectului este de 112.026,80 de lei.
„Drumurile și străzile care se modernizează au o lungime de aproximativ opt kilometri. Va fi totul realizabil dacă acest proiect câștigă. Având în vedere că inițiativa a fost lansată de mine, de noi și acum circa 15 ani, când am avut un proiect prin Fondul de Dezvoltare Social Român, și din toată țara am reușit să ne ierarhizăm pe locul cinci, mă gândesc și am mare încredere că putem lua și acest proiect”, a conchis primarul comunei Acățari.
Mălina MORARU
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu