Eveniment inspirat din Roma Antică în județul Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 342 Vizualizări

Eveniment inspirat din Roma Antică în județul Mureș

Centrul de Cercetare a Limesului Roman din cadrul Muzeului Județean Mureș, cu sprijinul Asociației Milites Marisensis organizează sâmbătă, 9 aprilie între orele 10.00 – 16.00, a doua ediție a evenimentului anual „Ludi Megalenses”. Acesta va avea loc în Parcul Arheologic de la Călugăreni, iar accesul este gratuit.

„Cu prilejul redeschiderii Parcului Arheologic de la Călugăreni și cu ocazia Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor, Muzeul Județean Mureș vă invită, ca în fiecare început de primăvară, la evenimentul Ludi Megalenses. Am pregătit ghidaje în pavilioanele expoziționale TIME BOX, ateliere interactive de pedagogie muzeală destinate familiilor în Parcul Arheologic, parade ale soldaților romani, demonstrații militare romane și multe alte surprize”, au transmis organizatorii evenimentului.

Inspirația pentru eveniment este culeasă din Festivalul Romei Antice, care avea același nume: „Ludi Megalenses”, cunoscut și ca Megalesia sau Megalensia. Acesta avea loc în perioada 4-10 aprilie și era dedicat zeiței Cybele, cunoscută de romani sub numele de Magna Mater. Informațiile cu privire la structura festivalului sunt neclare, dar erau incluse piese de teatru și alte activități pe teme religioase, unele din piese fiind comandate special de la dramaturgii cunoscuți. Prezența sclavilor la jocuri era interzisă, iar magistrații apăreau în togă purpurie, de aici venind și proverbul „purpura Magalensis”.

Parcul arheologic de la Călugăreni

Parcul arheologic de la Călugăreni care este administrat de Centrul de Cercetare a Limesului Roman, din cadrul Muzeului Județean Mureș, a fost înființat în 2015. Acesta se extinde pe o suprafață de peste 5 ha și are ca scop protejarea și valorificarea sitului arheologic.

„Situl roman de la Călugăreni face parte din vastul sistem defensiv al Imperiului Roman cunoscut sub termenul de „limes” și a jucat un rol strategic în apărarea Văii Nirajului și a provinciei Dacia. Cunoscut în legendele locale sub numele de „Cetatea și palatul Sânzienei”, existența sa a fost consemnată încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Primele săpături arheologice, realizate la sfârșitul secolului al XIX-lea au dus la localizarea exactă a castrului. Potrivit ștampilelor cu textul CPAI de pe materialul tegular, unitatea militară staționată aici a fost o trupă auxiliară de infanterie și anume c(ohors) p(rima) A(ugusta) I(turaeorum) sagittarium.

În cursul cercetărilor recente, situl a fost cartat cu ajutorul măsurătorilor geofizice și prin periegheze intensive. Săpăturile arheologice au avut în vedere cercetarea clădirii comandamentului și a turnului de colț din castru, a băilor și a unor locuințe din așezarea civilă. În 2015 a fost înființat Parcul arheologic de la Călugăreni care este administrat de Centrul de Cercetare a Limesului Roman, din cadrul Muzeului Județean Mureș. Parcul se extinde pe o suprafață de peste 5 hectare și are ca scop protejarea și valorificarea sitului arheologic”, au specificat organizatorii.

Pentru cei care doresc să viziteze Parcul arheologic de la Călugăreni, pot merge cu mașina personală, urmând ruta Târgu Mureș-Miercurea Nirajului – Călugăreni, de 36 kilometri. Durata traseului este de 40 de minute, iar parcarea este gratuită.

Mai există și opțiunea cu autocarul, cu o firmă privată pe ruta Târgu-Mureș – Sfântu Gheorghe. Plecările se fac din Autogara de pe strada Bega din Târgu Mureș, de la orele 10.30 și 15.30. Durata traseului este de aproximativ 60 de minute.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE