Fostul director general ANR, despre Arhivele Naționale în cadrul M.A.I.

 La baza situației de criză ce s-a răsfrâns asupra Arhivele Naționale Române(ANR) stă comportamentul nefiresc al Direcției Generale de Protecție Internă a Ministerului de Interne. Fostul director general al Arhivelor Naționale Române, Ioan Drăgan și-a expus public propria părere cu privire la acest subiect pe pagina sa de Facebook.

„Atașarea Arhivelor la MAI, alături de structurile de ordine și siguranță publică, este un sistem de origine sovietică, depășit de istorie. Total abandonat în statele succesoare ale URSS, mai este în uz în Cehia și Slovacia, dar în condiții specifice.

Nu de puține ori, de-a lungul anilor, am fost întrebat, neoficial, chiar de persoane din conducerea MAI, în legătură cu prezența nefirească a ANR în cadrul ministerului. Fără a prezenta o balanță completă a avantajelor și dezavantajelor acestei situații, subliniem doar câteva elemente structurale de incompatibilitate  care, în opinia noastră, afectează negativ funcționarea ANR: Incompatibilitatea dintre atribuțiile principale ale MAI și cele ale ANR: -Ordinea publică/situațiile de urgență versus informația publică/identitatea națională/cultură. Aceasta creează dificultăți semnificative factorilor de decizie și control din MAI în găsirea soluțiilor celor mai adecvate situațiilor specifice din Arhive. ”Concurența neloială” între structuri atât de diferite afectează în mod deosebit bugetele destinate Arhivelor, atât central, cât și local; -Obligativitatea normelor și ordinelor interne ale MAI, specifice în general structurilor militare, fără menajarea specificului ANR; -Subordonarea față de (un) minister, oricare ar fi el,  afectează activitatea ANR de control și colectare a arhivelor, cu dimensiune interministerială. Șefii de structuri ale ANR (servicii și birouri) întâmpină dificultăți pentru a se impune ierarhiei superioare în grad din administrația centrală și locală; -Existența dublei administrări în plan financiar și logistic a Arhivelor județene, de către ANR și respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Inspectoratele de Poliţie Judeţene. Ilegalitatea acestei situații a fost sesizată de mai multe ori chiar de Curtea de Conturi a României; -Statutul inferior al instituției, de direcție generală, iar din 2009 de simplă direcție, în cadrul MAI. În ultima perioadă, în urma reorganizărilor succesive ale ministerului, statutul instituției de ”armă” – în sensul de structură principală componentă (vezi stema MAI din jurul anului 2000, cu șase componente, inclusiv Arhivele) – a fost degradat treptat la acela de ”structură suport”, alături de resursele umane, juridic, logistic etc. Se confundă astfel și se asimilează în grad inferior denumirea tradițională a instituției Arhivelor Naționale – direcția generală, direcția ANR – cu structurile administrative cu denumiri similare din minister: direcții, direcții generale etc.; -Practica firească a secretului în MAI versus misiunea legală a ANR de publicitate a documentelor, care stă și la originea actualului conflict; -În fine, MAI nu are tradiție și nici vocație pentru gestionarea unui patrimoniu material aparte – arhivele țării – de cea mai mare valoare culturală și simbolică, pe baza căruia se scrie istoria României.

Incompatibilitățile au fost vizibile chiar în documente de strategie și în evaluările anuale ale ministerului din ultimul deceniu, unde ANR lipsește sau este amintită trecător ori eronat. Fără a intra în detalii, modul cu totul defectuos în care MAI a gestionat ANR după 1989 este ilustrat de câteva fapte concrete, elocvente: -ANR nu a avut niciodată și nu are un buget unitar; doar aparatul și arhiva centrală plus structurile mun. București și jud. Ilfov au buget clar, unic. Serviciile județene utilizează bugetele polițiilor județene pentru administrația curentă, însă fără nicio preciziune sau garanție, la libera dispoziție a șefilor IPJ. Per total, bugetele afectate Arhivelor Naționale nu au depășit niciodată 0,5 % din bugetul anual al ministerului. Subfinanțarea cronică a instituției a fost constatată de către Curtea de Conturi în 2017 drept cauza principală a crizei generale a Arhivelor Naționale; -După 27 de ani, în 2017 numărul angajaților a scăzut sub cel din 1990 (629) ajungând la 620, ceea ce în evaluarea Curții de Conturi reprezenta 42% din necesarul estimat la 1475 posturi. La ora actuală, numărul posturilor ocupate este și mai scăzut; -În ultimii 27 de ani s-au construit sau finalizat 5 sedii noi (Brăila, Bacău, Giurgiu, Sf. Gheorghe, Oradea), alte 2 sunt de multă vreme în construcție (București/Văcărești – 1996 și Iași – 2008) și s-au obținut și reamenajat 2 clădiri vechi (Cluj, Caransebeș). Prin comparație, între 1966-1980 s-au dat în folosință 24 de sedii județene nou construite. În consecință, preluarea de arhivă de la creatori s-a redus și se reduce constant, îndeosebi în Capitală şi în centrele mari ale ţării; -În domeniul informatizării, domeniu vital pentru gestionarea arhivelor, ANR a fost menținută timp îndelungat pe ultimele locuri între componentele ministerului. Abia în 2014 a fost implementat primul sistem informatic integrat, cu finanțare europeană, iar în 2016 s-a finalizat primul proiect de digitalizare, văzut cu ostilitate de unele structuri conservatoare din minister. Dificultăţile privind angajarea de personal specializat, achiziţiile de tehnică de calcul necesară proiectelor şi de servicii de mentenanţă pun în pericol rezultatele obţinute şi angajarea în proiecte noi, cu tot efortul demn de laudă al arhiviștilor; -În anul 2006, ministrul de interne Blaga a promovat OUG 39, prin care ANR a fost obligată să preia statele de plată ale tuturor întreprinderilor lichidate, documente fără valoare istorică, devenind practic anexele Caselor de Pensii, deturnând astfel misiunea dintotdeauna a ANR, axată exclusiv pe Fondul Arhivistic Național. Deși actul legislativ a fost anulat în 2013, consecințele lui funeste afectează și azi structuri importante ale ANR (mun. București, Brașov, Dâmbovița ș.a.), obligate să elibereze certificate de vechime în muncă pentru mii de cetățeni, în loc de a se îngriji de documentele istoriei naționale; -În 2009, ministrul de interne Dan Nica, totodată vicepremier, a început ”reforma” ministerului prin destructurarea ANR, desființând cca 50 de posturi de director la nivel central și județean și reducând nivelul instituției, direcție generală de la Cuza încoace, la cel de simplă direcție în minister. Măsura, în vigoare și astăzi, a afectat grav și afectează în continuare exercitarea misiunii publice a Arhivelor; -În 2011, 7 servicii județene au fost din nou reduse, la statut de birouri, și 12% din personalul angajat a fost concediat – o altă inovație în istoria ANR – numărul angajaților fiind plafonat la 729 (în realitate, cu mari eforturi ar putea funcționa concomitent maxim 630-650 de angajați). Aceste măsuri contrastau flagrant cu prevederile OUG 39/2006 (devenită Legea nr. 474/2006), care prevedea asigurarea resurselor umane şi logistice pentru noile sarcini ale instituţiei, -M.A.I., prin structurile sale centrale responsabile de Arhivele Naționale, a făcut tot posibilul frâneze și chiar să anihileze punerea în aplicare a Strategiei Arhivelor Naționale 2015-2021, acceptată inițial și promovată prin Hotărârea de Guvern nr. 865/2015. Este vorba de  încălcare deliberată a unei hotărâri de guvern și sabotarea celui mai elaborat proiect de salvare a Arhivelor Naționale; -Proiectul Legii Arhivelor, vital pentru succesul Strategiei, a fost amânat sub diferite pretexte de către ministra Dan din aprilie 2016  până în 31 octombrie 2018, când a fost totuși promovat în Guvern, apoi în Parlament. În iunie 2020 MAI s-a răzgândit (ministru Vela), nu mai susține proiectul, poziție reiterată în martie 2021 (ministru Bode); -În mai 2022, MAI impune Arhivelor Naționale măsura aberantă de blocare a accesului la documentele din FAN cu marcaje de secretizare dinainte de 1989, prin aplicarea de proceduri NATO de protecție a informațiilor clasificate în epoca stalinistă și mai vechi, pe care creatorii și deținătorii lor le-au predat Arhivelor Naționale tocmai fiindcă nu mai conțineau informație secretă. Pentru ”desecretizarea” întregului fond vizat nu ar ajunge întregul personal actual al instituției lucrând ani de zile.

Conducerile succesive ale Arhivelor Naționale de după 1990, fără excepție, au sesizat starea gravă a instituției și au încercat în repetate rânduri să găsească soluții de redresare. S-au făcut nenumărate apeluri, memorii și rapoarte la conducerea MAI, ministerul tutelar, s-a făcut apel la public prin mass-media și s-a încercat utilizarea în acest scop a vizitelor rarisime a câte unui președinte sau prim-ministru. Totul a fost în zadar.

Concluzia e limpede de multă vreme, mi s-a confirmat din păcate și mie în mandatul 2012-2018: Arhivele Naționale, în colaps funcțional de peste două decenii, nu au niciun viitor în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. O  alternativă urgentă se impune cu necesitate, iar problema este de competența instituțiilor supreme de conducere administrativă și legislativă ale statului român”, a argumentat Ioan Drăgan.

Ioana MĂRGINEAN