INEDIT. Ultramaraton de 144 de ore organizat în județul Mureș Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 250 Vizualizări

INEDIT. Ultramaraton de 144 de ore organizat în județul Mureș

România găzduieşte, în premieră, un eveniment de Ultramaraton, „Transylvania 6 Days”, cea mai lungă competiţie de alergare care s-a organizat vreodată în ţara noastră, în cadrul Festivalului Internaţional de Ultramaraton.
Startul competiţiei a fost dat luni, în municipiul Reghin, iar competiţia se va încheia în data de 14 august, la cursa de 6 zile, timp în care vor mai avea loc şi alte probe, de 24 de ore, de 48 de ore, de 72 de ore sau o probă multi-stage de 300 de kilometri.
„Avem participanţi din Italia, Germania, Franţa, Grecia, cursele care se vor desfăşura. Cea mai importantă cursă e de 144 de ore, a şasea ca număr din Europa. Sunt 9 sportivi la start, sper ca toţi să ajungă la finiş în 144 de ore ca să alerge cât mai mulţi kilometri. Şi cel mai important e ca lumea să se simtă bine şi să se ducă cu o impresie plăcută despre oraşul nostru şi despre noi ca ţară, ca oameni. De asemenea, la cursa de 72 de ore sunt 4 persoane înscrise, la 48 de ore sunt 6, iar 12 competitori sunt înscrişi la cursa de 24 de ore. (…) În România suntem doar patru sportivi alergători de 6 zile”, a declarat presei organizatorul Ultramaratonului „Transylvania 6 Days”, Adrian Bonţiu.
Organizatorul Ultramaratonului „Transylvania 6 Days” a alergat la 16 evenimente de acest gen, între care şi cea mai lungă cursă din lume, cea de la Atena, din urmă cu doi ani.
„Eu am participat la 16 curse de acest tip, de la 90 de ore până la 1.440 de ore, deci de la 90 de ore până la 60 de zile, cu cât mergi la mai multe, cu atât capeţi mai multă experienţă şi ţi-e mult mai uşor ca să gestionezi anumite situaţii limită. La organizare sunt pentru prima dată, e o noutate atât pentru mine, cât şi pentru staff-ul meu, dar sper să ne descurcăm”, a mai spus Adrian Bonţiu.
Cel mai tânăr alergător la cursa de 6 zile este Andrei Conciu din Oneşti, în vârstă 18 ani, iar cel mai în vârstă este Edda Baurer din Germania, 78 de ani, o alergătoare care în 6 zile poate să parcurgă circa la 450 de kilometri.
„Nu există nicio regulă în acest sens, ei singuri fac strategia, ei decid când să doarmă, când să alerge. Eu le spun să-şi asculte corpul, adică atunci când simt nevoia de odihnă, să o facă, un somn de o oră e suficient pentru a te recupera”, a arătat Adrian Bonţiu. 

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE