Home / Comune / Elevi din Hodac, voluntari pentru curățenie

Elevi din Hodac, voluntari pentru curățenie

Distribuie

Din 2009 până în prezent, în cadrul Zilei de Curățenie Națională, peste 2.100.000 de voluntari au luat parte la acțiunile ”Let’s Do It, România!” desfășurate la nivel național. Printre aceșia s-au numărat și elevii și profesorii din cadrul Școlii Gimnaziale Hodac care sâmbătă, 24 septembrie, au participat la o nouă acțiune de curățenie la nivelul comunei Hodac.

„Zi cu soare de septembrie, numai bună pentru cei 105 de elevi și 13 profesori de la Școala Gimnazială Hodac, structurile Hodac și Toaca: dir. prof. Iacob Elena, dir. adj. prof. Dan Roxana Mariela, prof. Suceava Daniela-coordonator zonal, prof.: Crișan Mihai, Dorgo Bogdan, Lupu Mariana, Farcaș Loredana, Hărșan Livia, Pop Lenuța, Someșan Cristina, Neag Mariana, Frandeș Monica, Frandeș Lenuța. Aceștia și-au arătat hărnicia, lăsând în urma lor o natură curată. Astfel, Proiectul de Voluntariat ”Let’s do it, România!” și-a împlinit și anul acesta scopul: să recreeze chipul frumos al omului și al naturii”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale Hodac.

Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 9.00 – 12.00, în baza unui acord semnat de către părinții elevilor implicați în acțiunea de voluntariat și în urma instruirii acestora cu privire la normele de siguranță pentru Ziua Curățeniei, elevii însoțiți de cadrele didactice au demarat acțiunea de adunare a deșeurilor din mai multe zone ale comunei. Elevii au primit mănuşi de unică folosinţă, saci menajeri şi ceva dulce pentru a porni la drum. Itinerariul a fost clar stabilit pentru fiecare echipă, la fel și ora de întoarcere în fața școlii. Oamenii din localitate au fost plăcut impresionaţi de activitatea derulată, iar elevii și-au exprimat dorința de a participa și în viitor la asemenea acțiuni. Prin acțiunea de curățenie elevii și cadrele didactice voluntari au tras un semnal de alarmă asupra necesității protejării spațiilor verzi, a igienizării și păstrării curățeniei și implicit a îndemnării cetățenilor să urmeze exemplul voluntarilor și să arunce deșeurile în spațiile special amenajate.

”Susținem inițiativele ”Let’s do it, România!” și am ales să o facem prin implicarea și participarea noastră în proiect. Este un gest de responsabilitate socială pe care am ales să-l facem, un exemplu de urmat pentru fiecare cetățean. Suntem convinși că viitorul poate arăta mai bine doar dacă ne implicăm activ în proiecte de voluntariat care susțin fie protejarea mediului, fie oferirea de sprijin categoriilor sociale care au nevoie de susținerea noastră. Dacă reușim să transmitem aceste convingeri și elevilor noștri, considerăm că țintele noastre sunt atinse”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, prof. Dan Roxana Mariela, director adjunct al Școlii Gimnaziale Hodac.

(Redacția)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Echipa EPAS Blaga vă invită la Maratonul de Lectură „Never Stop Reading”

Distribuie Ideea unui ”Maraton de Lectură” nu e nouă, dar cu siguranță este una binevenită, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.