Noul steag al Județului Mureș publicat în Monitorul Oficial al României Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 9676 Vizualizări

Noul steag al Județului Mureș publicat în Monitorul Oficial al României

Monitorul Oficial al României Partea I, Nr. 1132 din data de 24 noiembrie 2022 a publicat o Hotărâre a Guvernului României privind aprobarea modelului de steag al județului Mureș.

”Modelul de steag al județului Mureș reprezintă o pânză de formă dreptunghiulară, cu proporția dintre lățimea și lungimea steagului de 2/3, având fondul de culoare albă. În partea centrală, la mijloc, este amplasată stema județului Mureș. Ambele fețe ale steagului (față și verso) sunt identice. Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lățime”, se precizează în hotărârea semnată de către Nicolae-Ionel Ciucă, premierul României.

Semnificațiile elementelor și ale culorilor steagului

Descrierea stemei:

Stema județului Mureș se compune dintr-un scut sfertuit, cuprinzând, în primul cartier, pe fond roșu, o piesă istorică alcătuită dintr-un motiv central, de formă ovală, și din buline alungite din aur; în cartierul doi, pe câmp de azur, se află o construcție cu poarta închisă, cu șapte ferestre și două turnuri, cu acoperiș conic retezat, totul din argint; în cartierul trei, tot pe fond de azur, se află o balanță de aur, cu talgerele în echilibru. În ultimul cartier, pe fond roșu, se află trei brâuri ondulate de argint.

Semnificația elementelor însumate:

– Piesa metalică din primul cartier este cunoscută sub denumirea „Fibula de la Suseni”, izvor arheologic de inestimabilă valoare, aparținând fazei de început a epocii fierului. Ea reflectă nivelul de cultură materială și spirituală al locuitorilor de pe aceste meleaguri, al geto-dacilor, în ansamblu;

– Construcția evocă ctitoriile importante de pe aceste locuri, precum și sistemul de fortificații specific epocii feudale;

– Balanța, însemn heraldic care evocă justiția socială, face aluzie la echilibrul și cumpătarea locuitorilor, amintind, totodată, rolul activităților comerciale în progresul social;

– Brâurile argintii transpun în stemă bogăția hidrologică a județului și desemnează râurile Mureș, Târnava Mică și Niraj.

Culoarea albă simbolizează aspirația spre pace, onestitate, valori pozitive. Aceste calități caracterizează județul și locuitorii săi.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE