Rareș Cojoc, campion național la dans sportiv pentru a 21-a oară! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1172 Vizualizări

Rareș Cojoc, campion național la dans sportiv pentru a 21-a oară!

Campionatul Național de Dans Sportiv, care s-a desfășurat în perioada 3 – 5 martie 2023 la Oradea Arena, l-a scos în evidență, încă odată, pe multiplul campion național, și, mai nou, liderul mondial la dans Standard Adulți, Rareș Cojoc, de la Clubul „Dansul Viorilor” din Reghin.

Împreună cu partenera sa, Andreea Matei, de la CS Dinamo București, Rareș Cojoc a impresionat juriul cu evoluția sa, urcând pe prima treaptă a podiumului la categoria de dans Standard Adulți.

„A fost foarte frumos. Un cadru minunat. O sală a sporturilor precum nu cred că mai avem în România. Mă bucur foarte mult că există concursuri de acest gen. Sincer, ne-am simțit ca la un concurs afară. Organizarea a fost foarte bună. Totul s-a desfășurat la timp, fără întârzieri. Un ring fantastic, dimensiuni perfecte. Concurenți super, cărora le mulțumesc că mă motivează în fiecare an. Sunt foarte fericit că am reușit să câștig din nou”, a declarat Rareș Cojoc, emoționat, la coborârea de pe podium.

Trofeul câștigat sâmbătă la Oradea de către Rareș Cojoc este al 21-lea titlu de campion național.

Lider Mondial

Din octombrie 2022, Rareș Cojoc, alături de partenera sa Andreea Matei, sunt noii lideri mondiali în clasamentul categoriei Adulți, secțiunea Standard.

După rezultatul foarte bun din Polonia, unde perechea Rareș Cojoc-Andreea Matei s-a clasat pe primul loc în finala competiției WDSF World Open desfășurată la Elblag, cei doi sportivi au urcat pe prima poziție și în clasamentul mondial, acumulând 4.003 de puncte, cu aproape 300 de puncte mai mult decât foștii lideri mondiali.

Rezultatul a venit după multă muncă, doar în 2022, perechea fiind prezentă în 6 finale, în trei clasându-se pe podium – locul al doilea la World Open (new series) de la București din 4 iunie, locul al treilea la Grand Slamul de la Naron – Spania din 24 iunie și locul I la World Open (new series) de la Elblag – Polonia, din 9 octombrie. Rareș Cojoc și Andreea Matei au obținut un rezultat foarte bun și la Campionatele Europene, locul V. A fost prima pereche din țara noastră care a reușit această performanță la secțiunea Standard vreodată.

Campionatul Național de Dans de la Oradea

Peste 1.000 de concurenți din toată țara s-au întrecut, în perioada 3 – 5 martie 2023, la Campionatul Național de Dans Sportiv și Cupa Exclusive Dans de la Oradea Arena.

Cel mai tânăr concurent a fost Kieran Fitzgerald, un orădean în vârstă de 7 ani, care a dansat – atât în Cupa Exclusive, cât și în Campionat, alături de partenera sa, Jessica Spătărelu, la clasa Hobby 6-9 ani.

Cel mai în vârstă concurent de la Campionatul Național a fost, la categoria seniori, chiar tatăl băiatului, un american mutat de mult timp în Oradea, Carlton Fitzgerald, în vârstă de 74 de ani, care a dansat alături de soţia sa, 49 de ani.

Dan BIRTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE