Soluții la provocările prezentului oferite de Bayer Crop Science România Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 209 Vizualizări

Soluții la provocările prezentului oferite de Bayer Crop Science România

Centrul de Evenimente RAB din Sângeorgiu de Mureș a găzduit marți, 7 martie 2023, o nouă ediție a tradiționalului Simpozion de Primăvară organizat de compania DAFCOCHIM din Târgu Mureș. Și de această dată interesul fermierilor transilvăneni a fost foarte mare, dovadă fiind cei aproximativ 450 de participanți care au primit direct de la sursă informații valoroase despre utilizarea unor inputuri și tehnologii de ultimă oră din domeniul geneticii și a protecției plantelor. În acest sens, reprezentanți din top managementul companiilor multinaționale Adama România, Bayer Crop Science România, Corteva România, FMC Agro România și Syngenta România au prezentat cele mai proaspete noutăți de specialitate și au intrat în dialog cu fermierii dornici să își îmbunătățească în mod sustenabil producțiile.

Provocările prezentului

Componenta germană din cadrul ”Pentagonului Puterii” în domeniul protecției plantelor prezent la Simpozionul Dafcochim a fost reprezentată de Compania Bayer, respectiv de directorul comercial pe România al acesteia, Mihai Gheorghe. Înainte de a trece în revistă produsele Bayer, Mihai Gheorghe a făcut o scurtă prezentare a ceea ce s-a întâmplat în cultura de cereale în toamnă și în această iarnă.

„Avem parcele care au răsărit la timp și parcele care au răsărit un pic mai târziu în luna noiembrie-decembrie, în funcție de condițiile climatice. Stadiul vegetativ a recuperat foarte bine în perioada ce a urmat, respectiv în ianuarie, fapt pentru care putem întâlni în acest moment parcele care sunt înfrățite, care au acoperit deja solul. Este un lucru deosebit de important, plecăm cu un start foarte bun la culturile de cereale, la grâu. Ce este de remarcat în acest context e faptul că în momentul de față, dacă mergem în parcelele noastre deja întâlnim prezența bolilor. Făinarea este prezentă, de asemenea septorioza, chiar și rugina neagră. La orz, stadiul de vegetație este unul foarte bun, este și el înfrățit. În momentul de față întâlnim boli specifice, cum ar fi pătarea reticulară brună, de asemenea Helmitosporium, sfâșirea frunzelor, precum și făinarea la orz. De asemenea, trebuie să luăm în calcul la cultura de orz faptul că în toamnă am avut prezente complex de afide pe anumite parcele, afide care sunt vectori de transport ai virusurilor la cereale, motiv pentru care trebuie să acordăm o atenție deosebită în momentul în care avem zone cu probleme. În Transilvania se cultivă destul de multe porumb, afidele migrează din cultura de porumb pe culturile proaspăt înființate de cereale și atunci trebuie să facem un tratament cu insecticide deoarece nu mai avem protecție la prin tratamentul cu insecticid la sămânță”, a precizat Mihai Gheorghe.

Reprezentantul Bayer Crop Science România a punctat apoi contextul economic și politic actual, cu repercursiuni asupra activității agricole.

„Legat de stadiul vegetativ pe care l-am prezentat, acesta vine și într-un context economic și politic care este un pic schimbat. 2023 este anul în care trebuie să implementăm Planul Național Strategic – PNS – și noile politici de Green Deal care au venit odată cu noua Politică Agricolă Comună – PAC. 2023 este anul în care avem o derogare din punct de vedere al cerinței pentru rotația culturii, dar din 2024 acest lucru este obligatoriu. De asemenea, plățile directe, intervențiile pe care le face statul, depind foarte mult de condiționalitățile de mediu și, un lucru foarte important, o noutate mai precis, de condiționalitatea socială. Mai exact, în fermele dumneavoastră trebuie să asigurați un standard al condițiilor de muncă. Avem și un context geopolitic destul de dificil. Sunt stocuri foarte mari de cereale în România. Războiul din Ucraina care este la graniță cu noi influențează foarte mult agricultura din România și pune o presiune foarte mare pe prețurile produselor agricole. Avem un impact al schimbărilor condițiilor climatice și de asemenea, constrângeri legislative prin faptul că în continuare sunt substanțe active care vor fi retrase în perioada următoare”, a precizat reprezentatul Bayer România.

Soluțiile Bayer Crop Science România

Provocările prezentului sunt contracate cu noi produse lansare în acest an de către Compania Bayer.

„Compania Bayer vine cu un portofoliu bogat pentru fungicide la cereale. Un portofoliu care este completat în acest an prin lansarea de noi produse care nu conțin substanța activă Tebuconazol care va fi retrasă de pe piață începând cu anul 2024. În acest context, anul acesta compania Bayer lansează fungicidul Input, de asemenea fungicidul Nativo Forte și fungicidul Cayunis care va fi lansat în toamnă, alături de produsele deja binecunoscute de fermieri, pachetul Falcon Pro, pachetul Cereale T1, care este un amestec format din erbicidul Celexium şi fungicidul Falcon Pro, Aviator, Nativo Pro și Prosaro”, a arătat Mihai Gheorghe.

Un aspect subliniat de reprezentantul Bayer a fost legat de tratamentele la plante încă din toamnă.

„Din punct de vedere al erbicidelor, Compania Bayer are un portofoliu care începe cu aplicări din toamnă. Avem produsul Incelo care poate fi aplicat în toamnă complet cu o doză și o concentrație de substanță activă care asigură controlul bunuienilor monocotiledonate și buruienile dicotiledonate anuale din toamnă. Doza și concentrația de substanțe active asigură o perioadă lungă de activitate de până la patru luni de zile. Avem de asemenea Atlantis și Hussar, două erbicide pentru controlul buruienilor monocotiledonate, la care se adaugă pachetul Falcon Pro. Anul acesta lansăm și produsul Celexium care este o marcă a companiei FMC. De asemenea, lansăm produsul Incelo, un graminicid în cultura de cereale și pachetul Input C. Trebuie să să știți că recomandarea companiei Bayer, în cazul în care aveți zole care sunt puternic infestate cu graminee, să începeți să faceți tratamente din toamnă. Soluția noastră este erbicidul Komplet după care în primăvară să aplicați erbicidul Incelo. Astfel evităm dezvoltarea de specii rezistente, deoarece dacă avem condiții climatice așa cum am avut în acest an, în care buruienile graminee răsar din toamnă, le vom avea în primăvară înfrățite, puternic dezvoltate și erbicidele pe care le aplicăm nu vor putea controla aceste buruieni”, a spus Mihai Gheorghe care a punctat și soluțiile companiei Bayer pentru cultura de porumb.

„La cultura de porumb, compania Bayer vine în fața dumneavoastră cu o genetică performantă. De asemenea, cu un portofoliu de produse de protecție a plantelor și cu o platformă digitală. Hibrizii de porumb pe care compania Bayer îi are în această campanie acoperă toate grupele de maturitate pe care le avem, toate grupele FAO. În ultimii trei ani am avut un ritm foarte accelerat de inovație, peste 15 hibrizi au fost aduși în fața dumneavoastră. De asemenea, trebuie să știți că Bayer a dezvoltat în ultimii ani și conceptul de Field Shield, care înseamnă un portofoliu de hibrizi de performanță, de top, cu o toleranță ridicată la secetă, la factorii de stres biotici și abiotici. Din acest portofoliu avem la ora aceasta șase hibrizi pe care îi pot enumera, 4109, 4098, 4611, 4712, 5016 și 5092, care au dovedit potențialul de producție ridicat atât în producție cât și în loturile demonstrative pe care le-am organizat. De asemenea, avem un nou hibrid pe care îl lansăm, 4728, care va fi și el inclus în această grupă. În anul 2023 am lansat doi noi hibrizi 3972 și DKC 4712, hibrizi cu potențial foarte bun de producție în grupele lor de maturitate. În ce privește combaterea buruienilor la cultura de porumb, portofoliul companiei Bayer este complet. Avem atât pro-soluții pentru ebicidarea preemergentă, cât și pentru erbiciarea post-emergentă, și aici vorbim de produsul Adengo și de produsul Merlin Flexx”, a spus Mihai Gheorghe.

Soluțiile pe care compania Bayer le are pentru cultura de rapiță și floarea soarelui au fost, de asemenea, trecute în revistă de Mihai Gheorghe. ”Compania Bayer are o genetică performantă pentru cultura de rapiță. Știți foarte bine, sunt două domenii în care lucrează compania Bayer. Unul este legat de securizarea producției și cel de-al doilea este legat de potențialul de producție și îmbunătățirea calității producției pe care o obținem. În perioada următoare pentru cultura de rapiță trebuie să avem în vedere că vom avea de făcut tratamente pentru Gărgărița tulpinilor. Aici, soluția companiei Bayer o reprezintă insecticitul Decis. De asemenea, la tratamentele fungicide din primăvară pe care trebuie să le facem, Compania Bayer are două produse, Tilmor și Propulse. Avem soluții și pentru cultura de floarea soarelui. Compania Bayer în acest an a venit cu doi hibrizi. Primul este Hudson, hibrid timpuriu cu un potențial ridicat de de producție, toleranță genetică la mană, vigoare foarte bună la răsărire și toleranță bună la secetă. Al doilea hibrid este Ellenis, pretabil pentru tehnologia Clearfield Plus. Este un hibrid semi timpuriu care se caracterizează prin rezistență bună la principalele boli și potențial de producție ridicat”, a prezentat Mihai Gheorghe.

Nu au fost omise soluțiile Bayer pentru culturile horticole.

„Pentru pomi fructiferi avem un portofoliu de produse care controlează principalele boli și dăunători pe care îi întâlnim la culturile de sâmburoase. Aici vorbim de controlul împotriva moniliozei cu produsele Folicur Solo și Teldor. De asemenea, pentru controlul dăunătorilor putem utiliza produsul Decis Expert, capcana Decis Trap, inovație a companiei Bayer care ne asigură controlul muștei cireșelor fără să mai facem tratament cu insecticid”, a subliniat Mihai Gheorghe.

Soluții pentru agricultura de precizie

Ultimul capitol atins a fost cel legat de soluțiile digitale pentru agricultură oferite de Compania Bayer.

„Bayer propune programul Climate FieldView, primul program care a fost dezvoltat în România pentru agricultură digitală de precizie. El nu este un program de management al fermei, este un program care vine și vă duce dumneavoastră prescripții tehnologice. FieldView înseamnă o soluție pentru toți fermierii în care puteți să monitorizați culturile în timpul sezonului cu ajutorul hărților satelitare. De asemenea, puteți să vizualizați câmpurile din cabină, să vedeți în timp real performanța producțiile pe care le obțineți dumneavoastră în momentul în care faceți recoltatul și în baza acestor date pe care le colectăm într-un singur punct putem face analiza producției. De asemenea, venim și facem prescrieri pentru ceea ce înseamnă agricultură de precizie. Unul din avantajele acestei platforme este rata variabilă de aplicare a erbicidelor. De exemplu, în cazul în care tratăm o miriște împotriva buruienilor, putem să facem rată variabilă, adică să aplicăm produsul numai acolo unde întâlnim buruieni, ceea ce ne duce într-un final la reducerea dozei de glifosat pe care o utilizăm și bineînțeles un cost mai mic de producție. Un alt avantaj pe care îl are această platformă îl reprezintă aplicarea de fungicide și urmărirea lor în timp real. Putem să aplicăm două fungicide și le urmărim eficacitatea și de asemenea sporul de producție până la capăt, inclusiv la recoltare”, a conchis Mihai Gheorghe.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE