FOTOREPORTAJ: Investiție de 18 milioane de euro finalizată în Ungheni de Hell Energy România Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1327 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Investiție de 18 milioane de euro finalizată în Ungheni de Hell Energy România

Hell Energy România, companie deținută de frații Barabás Zsolt și Ernő, a inaugurat joi, 6 aprilie, în orașul Ungheni, noul depozit logistic și sediul central. Investiția a fost demarată la începutul anului 2022 și se cifrează la suma de 18 milioane de euro.

Depozit logistic și clădire de birouri

Proiectul recent încheiat de liderul pieței de băuturi energizante din România este format dintr-o clădire de birouri cu o suprafață de 3.800 de metri pătrați și o hală de depozitare de 10.000 de metri pătrați și o capacitate de stocare de 12.500 de paleți, din care vor fi efectuate livrări către aproape 200 de parteneri-distribuitori Hell Energy din toată țara.

„După 17 ani de activitate pe piața locală, a venit momentul să ne extindem și să eficientizăm capacitatea de depozitare și distribuție, dar suntem fericiți și să avem propriul sediu pentru echipa locală. În decursul acestor ani de activitate am devenit și ne-am păstrat poziția de lider pe piața de băuturi energizante din România, iar în perioada viitoare ne pregătim pentru extinderea produselor din gamele Hell Ice Coffee și Xixo pe piața din România și ne propunem ca și pe aceste categorii să atingem, în curând, performanțele pe care le avem cu gama de băuturi energizante Hell Energy”, a declarat Micșunica Pelaghie, director național al Hell Energy România.

Mesaje de apreciere

La eveniment au participat și câțiva invitați speciali, reprezentanți ai administrației locale, județene și naționale, dar și ai mediului de afaceri. Dintre aceștia, Kelemen Hunor – vicepremier al României și președinte al UDMR, Mara Togănel – prefectul județului Mureș, Péter Ferenc – președintele Consiliului Județean Mureș și Victor Prodan – primarul orașului Ungheni au transmis scurte mesaje celor prezenți în sala de conferințe a companiei.

”Am venit cu mare bucurie, și mulțumesc pentru invitație, am două motive cel puțin să fiu aici. În primul rând, am un respect mare față de frații Barabás, ei ce au realizat în deceniile trecute și mai ales în acești ani este ceva fără precedent și eu cred că trebuie să salutăm orice astfel de investiție. Am venit și în calitatea mea de om politic, pentru noi este foarte important când se realizează o investiție. Orice investiție înseamnă locuri de muncă, înseamnă taxe pentru comuniattea locală și bineînțeles siguranță pentru oamenii care lucrează companie”, a afirmat Kelemen Hunor.

”Prezența mea astăzi în mijlocul dumneavoastră nu face decât să întărească încă o dată parteneriatul puternic și absolut firesc pe care statul român, instituțiile statului român, trebuie să îl aibă cu mediul privat pentru că de fiecare dată când se întâmplă lucruri bune în județul Mureș, fie în mediul public, fie în mediul privat, prefectul județului Mureș este prezent. Este prezent pentru că cred eu că avem nevoie de viziunea, de curajul și de forța de muncă a mediului privat pentru ca împreună, cu toții, să dezvoltăm județul nostru. Cred că împreună, toate instituțiile statului, la nivel județean, trebuie să facem front comun atunci când este vorba de investiții în județul Mureș. Cred că pe lângă infrastructura care își urmărește cursul firesc și lucrurile se mișcă, trebuie să recunoaștem și să acceptăm cu toții că într-adevăr județul Mureș intră pe sensul unic al dezvoltării”, a transmis Mara Togănel.

”Această investiție am văzut-o ”de mic copil”, când a fost ales terenul, când a început fundația, când s-a proiectat, când au fost parcurse toate etapele și astăzi ne aflăm aici la inaugurarea ei care dă o plusvaloare puterii economice din județul Mureș și pentru acest lucru doresc să felicit în primul rând proprietarii Hell Energy, frații Barabás. Aș dori, totodată, să felicit și echipa doamnei director Pelaghie Micșunica și pe cei din spatele dânsei pentru că este și munca lor enormă aici, succesul este și al lor. Totodată, aș dori să felicit atât proiectanții, constructorii și șefii instituțiilor deconcentrate care fiecare a pus umărul ca această investiție să fie realizată cât mai repede”, a subliniat Péter Ferenc.

”De la demararea activității în zona noastră și până astăzi, la inaugurarea oficială a noilor capacități de distribuție, Hell Energy s-a dovedit a fi un partener de încredere pentru noi, un investitor care și-a păstrat promisiunea și, mai mult, unul dintre cei mai importanți contributori la dezvoltarea regiunii. De la demararea proiectului din Ungheni și până în prezent, în zona respectivă au sosit noi investitori, ceea ce va contribui la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de noi oportunități pentru tinerii din oraș și proximitate”, a menționat Victor Prodan.

Geacă a lui Bruce Willis, la loc de cinste

În 2018, Hell Energy a demarat o campanie globală care îl are în prim-plan pe Bruce Willis, ambasadorul brandului. La loc de cinste într-una din încăperile noului sediu central din Ungheni este expusă o geacă de piele pe care celebrul actor american a purtat-o în momentul filmărilor. Geaca poartă semnătura actorului care a jucat în filme precum ”Greu de ucis”, ”Ultimul samaritean” sau ”Șacalul” și este expusă într-o vitrină, lângă următoarea inscripție: ”2018 – Hell Energy se asociază cu legendarul Bruce Willis pentru a demara o campanie de comunicare globală, în peste 50 de țări din întreaga lume, care s-a dovedit a fi un succes colosal.”

Text și foto: Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE