Mureș: Simulări de accident chimic și aviatic, de atac armat și de incendii Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 148 Vizualizări

Mureș: Simulări de accident chimic și aviatic, de atac armat și de incendii

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş a anunţat, marţi, organizarea unor exerciţii în cadrul cursului de tip COS-DSM (Comandant Operaţiuni de Salvare – Director Salvări Medicale), care se derulează la Târgu Mureş, între simulări fiind incluse o serie de incendii, un atac armat cu victime multiple, un accident chimic şi unul aviatic.
„Începând cu data de 19 mai, în municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara, vor avea loc exerciţii cu forţe şi mijloace în teren, reprezentând o parte a sesiunilor de formare, care au ca scop pregătirea personalului participant în gestionarea unor situaţii de urgenţă pe diferite tipuri de risc”, a precizat ISU Mureş, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, vineri, 19 mai, va avea loc un exerciţiu cu tema Gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un incendiu produs la o unitate spitalicească din municipiul Târgu Mureş; luni, 22 mai – exerciţiu cu tema gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un incendiu produs într-un tunel subteran din municipiul Sighişoara; marţi, 23 mai – exerciţiu cu tema gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident aviatic produs pe raza judeţului Mureş; miercuri, 24 mai – exerciţiu cu tema gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident produs la un operator SEVESO din municipiul Târgu Mureş; joi, 26 mai – exerciţiu cu tema gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un atac armat cu victime multiple produs într-o sală de spectacole din municipiul Târgu Mureş”.
Scopul acestor sesiuni de pregătire care reunesc ofiţeri pompieri din comenzile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă precum şi medici din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, este de a dezvolta competenţele acestora în cazul producerii evenimentelor cu victime multiple şi de a îmbunătăţi cooperarea COS-DSM la locul intervenţiei.
Conform comunicatului, pregătirea cursanţilor este realizată cu experţi medici şi pompieri din Franţa în cooperare cu medici şi pompieri din România.

Cursul este structurat pe 8 serii, cu scopul de a pregăti 130 de pompieri din cadrul IGSU şi unităţile subordonate, cu atribuţii de conducere şi coordonare a intervenţiilor şi 70 de medici UPU/UPU SMURD/CPU.
Stagiile de pregătire sunt organizate prin proiectul „Multirisc Modulul III” – Activitatea 4 – Coordonarea Integrată a Acţiunilor Operative, finanţat prin POCU 2014-2020, iar pregătirea cursanţilor este realizată de experţi medici şi pompieri din Franţa în cooperare cu medici şi pompieri din România.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE