FOTOREPORTAJ: Când strada Bolyai prinde viaţă Altele
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 525 Vizualizări

FOTOREPORTAJ: Când strada Bolyai prinde viaţă

Am ajuns vineri după-masă pe strada Bolyai din Târgu-Mureş fără intenţia de a scrie un material sau de a rămâne la evenimentele programate cu ocazia celei de-a 26-a ediţii a Zilelor Târgumureşene. Era ora 18.00, soarele era încă destul de puternic, maşinile circulau prin centru şi o mână de oameni încerca să pornească aparatura necesară pentru concertele ce urmau să aibă loc. o altă mână de oameni, vreo 20 aşa, aştepta cuminte în zonele de umbră.

Socoteala de-a acasă arareori se potriveşte cu cea din târg sau, în cazul de faţă, cu cea de pe strada Bolyai. Deşi aveam în plan să merg spre casă, ceva m-a ţinut pe loc. Aveam să înţeleg mai târziu ce anume.

Primul concert a fost cel susţinut de Ana Maria Galea Cvintet sub titlul Myoneandonlylove. Încet, încet, oamenii au început să se adune, să asculte, să aplaude. În timp ce ascultam concertul şi mă uitam la oameni mi-a venit ideea materialului de faţă. Cum ar fi ca pe strada Bolyai să fie aşa în fiecare weekend sau, măcar, într-un din serile de weekend.

Am decis să rămân, să văd până la ultimul concert câtă lume se adună, dar şi să-i întreb pe artişti cum ar vedea ei o zonă stradală pietonală transformată în scenă pentru o seară.

„La Târgu-Mureş a fost o zonă, la Amfiteatrul Mic de lângă Hotelul Continental şi ar fi foarte bine să mai existe o astfel de zonă. Muzica entertaiment este şi educaţie şi mai ales muzica de jazz, muzica clasică. Ar fi util să se facă o combinaţie, clasic, jazz şi alte genuri conexe şi da, ar fi o idee foarte bună, i-am educa pe cei tineri, i-am scoate pe cei mai mari din casă şi noi artiştii ne-am bucura pentru că noi pentru asta ne pregătim, pentru public. Începuturile nu sunt uşoare, pentru tineri ar fi extraordinar să fie aşa o scenă. Cred că municipalitatea poate să le ofere şansa de a fi văzuţi pentru că avem foarte mulţi tineri talentaţi”, a declarat pentru Zi de Zi, Ana Maria Galea.

După concertul de jazz au urmat băieţii de la Szintaxis şi lumea a început să danseze.

Seara a început să se lase, reflectoarele s-au aprins şi pe scenă a urcat Genţiana Ganea, alături de Radu Pol la chitară acustică.

Cei doi artişti ne-au împărtăşit viziunea lor asupra străzii ca scenă pentru artiştii locali tineri, dar şi consacraţi.

„Ar fi o mică Elveţie sau un mic Lintz cu spectacole de stradă, am participat mai de mult acolo la un festival de muzică de stradă şi la fiecare 20 de metri era o altă trupă care cânta. De bună seamă ar fi o platformă bună pentru tinerii artişti pentru că lipseşte un incubator pentru tinerele talente”, ne-a spus Radu Pol.

„Cred că ar fi minunat, eu nu am mai cântat niciodată aici, este prima oară când concertez. Am fost plăcut surprinsă când am ajuns şi am văzut cadrul în care se va desfăşura concertul în seara asta la baza străzii Bolyai. E foarte mult verde, sunt copacii aceştia care te trimit cu gândul spre o pădure, aerul este foarte bun, acustica mi se pare foarte bună şi am impresia că foarte multă lume apreciază energia acestui loc aşa cum am simţit-o şi eu când am ajuns. Cred că ar trebui încurajate aceste iniţiative şi ar fi ceva extraordinar ca săptămânal să se întâmple aici ceva de natură culturală, muzică, teatru, poezie. Eu cred că avem valori artistice în oraş care pe care le putem prezenta”, ne-a spus Genţiana Ganea.

Ultimul concert a fost susţinut de Vizi Imre şi Alexandra Ungureanu, mai bine de 300 de oameni aflându-se la baza străzii Bolyai.

I-am adresat şi lui Vizi Imre aceeaşi întrebare, acesta fiind de părere că strada Enescu ar fi un loc mai adecvat pentru o astfel de scenă urbană. „Aş prefera strada Enescu, e mult mai fain, nici aici nu e rău, dar pe strada Enescu e mai multă verdeaţă, ai foarte mulţi copaci care fac umbră şi e mai plat, plus sunt şi clădirile istorice de lângă.”

În urmă cu doi ani municipalitatea a demarat un proiect de regândire a străzilor Enescu şi Bolyai ca străzi pietonale la final de săptămână. Deocamdătă proiectul nu este încă implementat, dar sperăm să fie cât de curând.

Text şi foto: Sanda VIŢELAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE