Pr. Constantin Toma: Învățăm de la Sfântul Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 281 Vizualizări

Pr. Constantin Toma: Învățăm de la Sfântul Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii

Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși. Pe 20 iulie 2023, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Proroc Ilie. O mulţime de biserici poartă hramul Sfântului Ilie, iar în România peste 120.000 de persoane (cca 0,55% din totalul populației) sunt botezați purtându-i numele. Este singurul dintre cei 16 profeți ai Vechiului Legământ căruia Biserica i-a rezervat o cinstire deosebită, marcată în calendar cu roșu.

Slujirea lui Dumnezeu e ceva atât de personal, încât trebuie să înceapă nu cu dorința de a salva lumea, ci cu adevărat să ne salvăm pe noi înșine, iar Sfântul Ilie poate mijloci pentru noi. În ce fel?! Răspunsuri ne dă Părintele Constantin Toma, păstor al parohiei Târgu Mureș II.

Din dumnezeieștile scripturi

Sfântul Apostol Pavel ne spune că Dumnezeu „odinioară a vorbit poporului ales prin prooroci” (Evrei1,1-3), care erau oameni aleși de Dumnezeu și înzestrați cu diferite daruri, mai ales cu darul înainte vederii, vestind binefacerile lui Dumnezeu pentru poporul Său, precum și vestirea pedepselor și a nenorocirilor plănuite de Dumnezeu pentru abaterile de la dreapta credință.

Sfântul Ilie este unul dintre acești prooroci ai Vechiului Testament. Era din Tesba Galaadului, el a trăit și propovăduit adevărul și dreptatea, pocăința și întoarcerea la o viață sfântă cu aproximativ 900 de ani înainte de venirea Mântuitorului Hristos, în vremea regelui Ahab.

Cum s-a impus în conștiința Bisericii

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul s-a impus în conștiința Bisericii ca fiind cel care, în vremuri de confuzie spirituală, a avut verticalitate, tărie de caracter și credință puternică în Dumnezeu, pentru a le arăta contemporanilor săi cine este Dumnezeul Cel adevărat, Cel viu, în contrast cu zeitățile păgâne.

Soția regelui Ahab, Izabela, de origine din Fenicia, păgână fiind, a încercat să impună credința în zeul Baal și în zeița Așera. Această dorință nestăvilită a reginei Izabela a fost întâmpinată, cu foarte mare vehemență și rezistență, de către Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul și de puținii evrei care mărturiseau credința în Dumnezeul Cel adevărat.

Sfântul Proroc Ilie, plin de entuziasm, de efervescență și de râvnă pentru credința cea adevărată, îi cheamă pe Muntele Carmel pe toți preoții acestor zeități și îi roagă să pună, ca jertfă, un vițel. Să ceară, prin rugăciune, de la zeii lor, să mistuie jertfa de pe altar.

Din Cartea III Regi, capitolele 17-19, știm că preoții zeităților false Baal și Așera s-au rugat multe ceasuri, până după-amiază, fără să se întâmple nimic. Profetul Ilie, care era foarte sigur pe credința sa, i-a persiflat, spunându-le: „strigați mai tare, poate zeitățile voastre dorm, povestesc și nu sunt atenți…”. Incredibil curajul Sfântului Ilie Tesviteanul! Preoții zeităților false nu au putut face nimic.

A reuși să întoarcă poporul la Dumnezeu

În urma rugăciunii făcute de Sfântul Ilie s-a pogorât foc din cer și s-a mistuit vițelul care era pe altarul înconjurat de apă. Acesta a fost indiciul că Sfântul Ilie slujește Dumnezeului Celui adevărat și nu unei minciuni.

Prin râvna, credinţa şi înţelepciunea sa şi prin puterea lui Dumnezeu, el „a biruit păgânătatea şi pe cei fără de lege i-a mustrat şi i-a ruşinat”.

Astăzi, Biserica ne-a așezat în fața noastră un model de urmat, un om ales, un om virtuos, un om cu conștiința că poporul ales „a călcat strâmb”, s-a abătut de la calea și voia lui Dumnezeu și prin metode coercitive a reușit să aducă poporul spre Dumnezeu. Nu a fost egoist, nu și-a căutat scopul său, ci s-a făcut pe sine „biciul lui Dumnezeu”, care prin cuvânt „biciuia” atât poporul, cât și regele idolatru, iar prin rugăciune a arătat tuturor cine este adevăratul Dumnezeu.

Învățăm de la Sfântul Proroc Ilie să avem curajul mărturisirii, să avem entuziasm, ardere, iar credința să fie ca un foc care întreține puterea de a vorbi despre Dumnezeu, chiar și într-un context ostil, ne-a explicat părintele Constantin Toma.

Amalia VASILESCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE