Grădinile bătrânilor, legătura noastră cu obiceiurile trecutului

Înainte de producerea în masă a legumelor și fructelor, grădina din spatele casei era o necesitate pentru românii care duceau un mod de viață cât de cât independent. La fel, interlocutoarea noastră, Angela, consideră că deținerea și folosirea unei astfel de grădini este un lucru cât se poate de actual. Având în vedere evoluția acestui domeniu, cu noile sale tehnologii, grădinăritul poate deveni un mod de a ieși din cotidian, de a lua o gură de aer proaspăt – atât fizic, cât și figurativ.

Astfel, Angela a început discuția prin prisma unei priviri aruncate în trecut, spre timpurile în care lucra la Centrul de Legume și Fructe din Târgu Mureș, unde a prins rădăcini dragostea ei pentru plante.

„În comunism am lucrat la CLF, numit și aprozar. Depozitul avea legătură directă cu oamenii care produceau legume și fructe, care sunau și îi anunțau că aveau câteva lădițe. Apoi cereau transport pentru ele, iar ei le împărțeau la diferitele magazine. Fiecare aprozar era numerotat și erau în fiecare cartier din oraș. Eu mă ocupam cu descărcatul mărfii. Venea marfă, o descărcam în depozit și apoi ne trimiteau cu ea pe rețea, la aprozare. De aici a pornit interesul meu față de plante, dar s-a aprofundat în piață, mai exact de la oamenii pe care i-am întâlnit în piață. Dacă am văzut o roșie frumoasă, de exemplu, mi-am spus: Asta vreau să fie în grădina mea”, ne-a povestit Angela.

În cazul ei, dragostea pentru frumos se îmbină cu utilul, plantând în fiecare an pentru familia, fiii și nepoții ei legume sănătoase și delicioase. „Pentru familia noastră și încă o familie plantez la 300 de fire de roșii, 300 de ardei, vreo 200 de fire de vinete, iar ce rămâne, ce este în plus, duc întotdeauna la piață”, ne-a spus Angela.

Bineînțeles, interlocutoarei nu îi lipsește spiritul civic: „Rog românii să cumpere de la țăranii noștri care produc în grădinile lor, nu de la străinii a căror legume nu au gustul adevărat, indiferent că vorbim de roșii, cartofi și așa mai departe.”

Angela consideră că roadele muncii celor care produc în propriile grădini, urmând să-și vândă produsele în piață sunt lucrurile care merită cu adevărat apreciate și consumate.

Legumele bine „crescute” necesită muncă

„Evit să folosesc pesticide. Folosesc lucruri mai „băbești”, cum e zeama de urzică, pusă la dunst, folosită la stropitul roșiilor sau laptele amestecat cu apă, ca roșiile să nu se îmbolnăvească. Mai folosesc și piatra vânătă. Plantele trebuie stropite și când sunt mici, dar și când cresc. E foarte mult de lucru cu aceste plante, dar munca țăranului este neprețuită și, totodată, oarecum, neplătită. Dar, totuși, rămânem cu ceva din tot ce vindem”, ne-a mărturisit Angela.

Pentru ea, termenul „muncă” nu se poate folosi în sensul său propriu; plantarea și îngrijirea legumelor este un hobby, o eliberare de părțile negative ale vieții, o rutină frumoasă: „Această muncă poate fi un hobby, așa a început, dar trebuie să ai și o plăcere de a planta. Dacă plantezi fără plăcere, e degeaba.”

Sfaturi pentru cei nepricepuți

„Ar trebui să ne gândim foarte bine și să pună fiecare plante în propria grădină pentru familie. Nu este greu. Lucrul propriu-zis te învață. Se poate învăța și de pe internet, de la televizor. Acolo te învață cum să le plantezi, cum să le îngrijești. E mai bine să plantăm noi pentru că nu știi întotdeauna ce cumperi”, a mai declarat aceasta.

Oamenii ca Angela sunt poveștile vii ale trecutului în care omul era apropiat de natură, iar azi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de aceste embleme ale modului simplu, adevărat de a trăi, pentru că reprezintă liantul dintre noi și vechile tradiții și obiceiuri.

Alexandra BORDAȘ