Se caută proiectant pentru noul ambulatoriu din Sighișoara Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 276 Vizualizări

Se caută proiectant pentru noul ambulatoriu din Sighișoara

Spitalul Municipal Sighișoara a demarat o nouă procedură de atribuire a contractului de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara”.

O procedură asemănătoare s-a încheiat recent, în data de 17 iulie 2023, fără însă ca vreo firmă să fie declarată câștigătoare.

”Am avut două oferte și Comisia a constatat că acestea sunt neconforme. Astfel, s-a reluat procedura cu termen limită vineri, 28 iulie. A treia oară organizăm această procedură de solicitare de oferte. Va fi achiziție directă, cu trei oferte. Am solicitat oferte de la cinci furnizori”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, dr. Tanaszi Sarolta (foto), managerul Spitalului Municipal Sighișoara.

Cinci luni pentru proiectare

Potrivit Caietului de sarcini, document aprobat de către dr. Tanaszi Sarolta, valoarea estimată a achiziției este 200.000 de lei, fără TVA, durata contractului de servicii de proiectare va fi de cinci luni de la data semnării contractului, iar investiția va fi realizată la nivelul imobilului situat pe strada Morii nr. 26 din Sighișoara.

”Câștigătorul va avea la dispoziție cinci luni de zile pentru a pregăti proiectul tehnic și pentru a obține autorizațiile necesare pentru pasul următor, de execuție a lucrărilor. În ceea ce privește termenul proiectului, am obținut o amânare de o lună, pentru finalul lunii decembrie 2024”, a precizat dr. Tanaszi Sarolta.

Investiție de 18,7 milioane de lei

Contractul de finanțare a fost semnat în luna martie a acestui an, de către dr. Tanaszi Sarolta și ministrul Sănătății din România, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Valoarea totală nerambursabilă a contractului de finanțare este de 13.189.116,6 de lei, fără TVA, iar valoarea totală angajată a contractului de finanțare este de 15.737.760,45 de lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 2.979.817,01 de lei, devenind 18.717.577,46 de lei, cofinanțarea fiind asumată de către Spitalul Municipal Sighișoara, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei.

”S-a semnat contractul de finanțare prin PNRR, pentru proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara”, încheiat între Ministerul Sănătății în calitate de coordonator de reforme și investiții, pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.3: Unități de asistență medicală ambulatorie”, a precizat, la data respectivă, dr. Tanaszi Sarolta.

Contract în trei etape

Caietul de sarcini reglementează faptul că viitorul contract va fi încheiat pe trei etape, după cum urmează:

Etapa I-a: Proiect pentru autorizarea/desființarea executării lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiție mai sus menționat, în conformitate cu prevederile anexei nr. 9 a Hotărârii nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Se vor întocmi toate documentațiile necesare obținerii tuturor avizelor, autorizațiilor, acordurilor cuprinse în certificatul de urbanism, și se va obține autorizația de construire în vederea implementării obiectivului de investiții ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului de specialitate din cadrul Spitalului Municipal Sighișoara.”

Etapa a II-a: Proiectul tehnic de execuție va conține părți scrise și părți desenate, necesare pentru execuția obiectivului de investiții, în conformitate cu prevederile anexei 10 ale Hotărârii nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fodnduri publice.

Etapa a III-a: Se va asigura asistența tehnică pe perioada execuției lucrărilor la obiectivul de investiție, elaborare de răspunsuri la clarificările operatorilor economici pe parcursul derulării licitației de servicii, în termen de patru zile lucrătoare de la transmiterea acestora de către achizitor la prestator, elaborarea proiectului/programului la urmărirea comportării în timp a construcției, elaborarea proiectului actualizat la data finalizării lucrărilor.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE