In Memoriam 1943…după 80 de ani Cultură
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 510 Vizualizări

In Memoriam 1943…după 80 de ani

Există o vorbă care spune că dacă ne uităm istoria riscăm să o repetăm. Textul acesta nu are neapărat legătură cu re-amintirea istoriei, cât are cu păstrarea amintirii unor oameni care au trăit istoria pe care noi astăzi o citim din manuale.

În urmă cu 80 de ani, soldaţii români implicaţi în luptele din Al Doilea Război Mondial se retrăgeau de pe frontul din Rusia, după ce în a doua jumătate a anului 1942 au suferit înfrângeri, alături de trupele germane în luptele de la Stalingrad, Cotul Donului şi în stepa Calmută.

După aceste înfrângeri, în februarie 1943, armatele 3 și 4 au fost trimise în țară pentru refacere. În prima jumătate a anului 1943, pe Frontul de Est mai rămăseseră 7 divizii românești, care au acționat în capul de pod din Kuban, de unde s-au retras, înfrânte, în Crimeea, în toamna anului 1943. În timpul luptelor din Caucaz și a celor din capul de pod din Kuban, unitățile române au pierdut 39.074 de militari.

Printre soldaţii rămaşi pe front se număra şi bunicul meu, Aurel Bercea, cel care a plecat pe front la 24 iunie 1942 cu Regimentul 83 Infanterie, făcând ulterior parte şi din Regimentele 14 şi 10 Dorobanţi.

Tata Mare, cum îi spuneam noi, a plecat dintre cei vii în anul 2016, dacă ar mai fi trăit săptămâna viitoare, pe 9 august, ar fi împlinit 102 ani.

Păstrez de la el caietul jurnal pe care l-a ţinut în perioada cât s-a aflat pe front. Este o moştenire de preţ a familiei mele şi am ales astăzi să transcriu din acest caiet câteva însemnări făcute acum 80 de ani.

Pentru conformitate am decis să păstrez topica şi modul de formulare folosit de el în caiet.

Revelionul 1943

1 ianuarie 1943

„Eram rătăciţi de unitate cu încă trei camarazi într-un orăşel numir „Zalz” (n.r. este vorba despre oraşul Salsk din regiunea Rostov) unde am făcut anul nou la un civil la care am vândut două cămeşe făcându-ne de mâncare. Însă nu am terminat bine de mâncat că neam pomenit cu Ruşi peste noi. Am fugit cum am putut din oraş, cât pe aci să cad în mâinile ruşilor.”

10 ianuarie 1943

„După câteva săptămâni de marş foarte greu pe viscol şi ger am ajuns la Rostov, un oraş mare şi frumos unde am scăpat de urmărirea ruşilor şi de unde neam continuat marşul nostru spre ţara noastră care încă era foarte departe.”

23 ianuarie 1943

„Din nou neam adunat tătă divizia în comuna Novo Sporofka, tot aici neam întâlnit cu Compania de Aruncătoare 120 care venia din ţară pentru a ne completa.”

3 februarie 1943

„Din Novo Sporofka tătă divizia au luat direcţia spre ţară, însă tătă divizia nu era cu un efectiv mai mare de 400 de oameni fiind decimată şi mare parte era încercuită la Stalingrad şi ne mai putând rezista în ziua de 2 februarie a capitulat în faţa inamicului.”

Cale întoarsă, acasă rămâne departe

7 februarie 1943

„Eram în comuna Dumitrovka gată să plecăm mai departe când un ordin trist dă peste noi, că să verse compania nostră 1 Companie în Regimentul 111 Infanterie care sa format din tote rămăşiţele de la Stalingrad şi Cotul Donului în care companie cad şi eu şi nedespărţitu meu pretin Dobăcău Traian şi Pălaghie Ioan, amândoi consăteni din Şauşa. Din această zi neam despărţit de detaşamentu care mergea în ţară. Noi neam întors înapoi pe altă direcţie. Domne ce trişti eram atunci.”

10 martie 1943

„De împreună cu Companie 120 Aruncătore, după un marş forte greu cu ger şi viscol iar acum în primvăre cu un noroi până în genunchi am ajuns în comuna Feodorofka la vest nord de oraşul Melitopol, oprindune în această comună pentru refacere, aici am fost repartizat la Compania de Cercetare a Regimentului 111 Infanterie.”

Dor de casă în Sfânta zi de Paşti

24 aprilie 1943

„În această sfântă zi de paşti eram tot în Feodorofka departe de ţara mea, departe de satul meu, de căminul meu cel drag şi ardia în mine un dor nebun de plaiurile mele dragi şi de părinţi. În această sfântă zi de paşti am primit pachete din ţară. 1 sticlă de Rom ½, ouă roşi, cozonac, bomboane şi ţigări, am băut romu neam îmbătă şi plângiam cu ofiţeri cu tot jucând hora mare.

Iar eu m-am apucat şi am scris aceste câteva rânduri:

De atâta înstrăinare

Nu pot merge pe cărare

Ardetiar focu străinătate

Cam ajuns tare departe

Unde cartia nu străbate

Dimineaţa când mă scol

Ies afară încetişor

Şi mă riazăm de un uştior

Mă uit spre Ţară cu Dor.

Dimineaţă în zori de zi

Ies să văd ce oi auzi

Nu aud cocoş cântând

Nici păsări ciripind

Numai trenul fluierând

Trenul care mo dus

Prin Rusia în sus.

Foaie verde de secară

Mie inima amară

Nu mi amară de venin

Mi amară că sunt străin.”

-va urma-

Sanda VIŢELAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE