EDITORIAL. Autocunoașterea din mijlocul furtunii

Furtuna din 30 august a avut o mulțime de consecințe supărătoare asupra orașului și asupra localităților învecinate, distrugând mașini, case și copaci. Oximoronic, în tumultul acela al postărilor de pe Facebook legate de distrugerile cauzate și în mijlocul vântului ce îndoia bieții copaci, am găsit o oază de liniște. Pana de curent a lovit satul Ceuașu de Câmpie – tragedie! Și, într-adevăr, faptul că nu aveam acces la internet, televiziune sau electricitate a reprezentat o tragedie pentru mine – și poate pentru mulți alții – în astfel de timpuri în care primim ziarul printr-un mesaj, găsim știrile printr-un click și comunicăm video cu cei dragi printr-o simplă apăsare pe ecran.

De ce vorbesc despre autocunoaștere? Pentru că în bucătăria noastră întunecată, mama pregătea de zor borcanele pentru murături, iar tatăl meu închidea toate geamurile și ușile casei. Ne-am izolat de microuniversul nostru exterior și am stat noi cu noi, în liniște și în semi-întuneric. La lumina lumânării, tăiam legume ascultând-o pe mama; vorbea nostalgică despre alte timpuri în care așa se trăia, probabil gândindu-se la propria copilărie: „Așa era mai demult. Când se întuneca cerul, oamenii aprindeau lumânările și focul și se strângeau să discute, să povestească. Azi, stăm în case uriașe și nu mai știm cine e acasă.”

Propriul microunivers, poveste, (auto)cunoaștere – despre asta trebuie să vorbim mai des. Pentru a nu ajunge într-o extremă nedorită, trebuie menționat că, într-adevăr, tehnologia zilelor de azi este un relevant ajutor pentru om (folosisem lanterna telefonului pentru spălarea legumelor înainte ca acesta să rămână fără baterie), dar problematica actuală constă tocmai în limitele care trebuie impuse ajutorului obținut din parea noilor tehnologii.

Câte lucruri mai facem „manual”? De câte ori ai privit cum lumânarea așezată într-un păhărel de sticlă creează frumoase stalagmite de ceară pe masă? Sau cum lumina creează felurite contururi ale obiectelor din propria bucătărie pe pereți – obiecte de care începi să uiți? Sunt lucruri – poate cele mai importante lucruri – pe care începi să le observi, să le auzi, să le simți, odată ce distragerile dispar și ne reîntoarcem la simplitate.

Masa noastră luminată de o singură lumânare, plină de legume și oale amintea de o dulce agapă de demult, demnă de opera lui Sadoveanu.

Alexandra BORDAȘ