Am văzut documentarul ”Arsenie. Viața de apoi” și-am început să aberez cu grație

Dacă omul simte că are aripi și vrea să zboare, de ce nu-l lași? Ce motiv ai să-l oprești? Lasă-l! Zboară prea jos și-mi bruiază mie mersul pe bicicletă?!

Așa arată, așternut pe hârtie, gândul cu care am ieșit de la filmul documentar Arsenie. Viața de apoi. Noul documentar semnat de regizorul Alexandru Solomon a intrat în cinematografe de la 1 septembrie. Regizorul este evreu, susține că este agnostic și nu crede în miracole.

Regizorul susține că filmul surprinde o reflexie a societății româneşti în imaginea acestui părinte ortodox devenită marcă înregistrată și că va da naştere la dezbateri aprinse şi chiar la controverse. Probabil, nu știu. Am fost la film. Eram 4 oameni în sală.

Practic, întreg documentarul este un pelerinaj organizat de regizorul Alexandru Solomon, care încearcă să înțeleagă confesiunile unor români risipiți ce cred în minuni, încearcă să rezoneze cu oamenii care și-au creat un Idol din basme, zvonuri, nevoi lăuntrice. Regizorul este cel care îi ascultă, îi înțelege, îi acceptă așa cum sunt și ne arată cât de bine putem trăi împreună, chiar dacă suntem diferiți. Dar, noi nici nu știam că există altă variantă. Există?

Regizorul găsește încredere și acceptul acestui film în cuvintele rostite de Pr. Arsenie Boca „ei mă cred făcător de minuni„, dar aici ratează tocmai esențialul, smerenia, o micșorare a sinelui, greu de acceptat de societatea noastră, pentru că noi nu avem dispoziția de cultivare și exersare a acestei nobile stări sufleteșți și virtuți umane. Niciodată nu vei auzi un om cu multe harime spunând, „hai să-ți arăt ce pot! „

Regizorul susține că este o lume dezamăgită, care şi-a pierdut încrederea în orice și aşteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut. Și mai spune că, în documentarul regizat, nu a vrut să ironizeze nici o scenă sau trăire. Nu a vrut, dar pe ici, pe colo, i-a reușit.

Documentarul merge pe urmele lui Arsenie Boca într-un pelerinaj în decursul căruia pelerinii și cineastul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Regizorul a fost interesat să înțeleagă un pic ce-i mână pe credincioși spre Arsenie Boca, ce înseamnă pentru ei Arsenie Boca, în ce fel este un sprijin… pentru ce? Ce le lipsește? De ce recurgem la făpturi cerești, mai degrabă, decât la acțiune socială și politică? De ce oamenii sunt în continuare dornici de mitologie și de legende?

Alfel spus, e bine să fii creștin, dar mai ponderat. Un creștin după ureche.

”Biblia e un text închis și care e acceptat de multe lume ca un adevăr  universal.  Dar nu e un adevăr rațional. Nu cred că  credincioșii  sunt siguri că în mod faptic, Iisus a  multiplicat fix 5.000 de pâini ”, susține regizorul. Așa este, când omul judecă o minune plecând numai de la forma ei exterioară, aplicând criteriile logicii individuale, pierde calea credinţei vii.

Regizorul susține că după 89, perversitatea statului român e că îi împinge pe oameni să nu mai spere nimic de la sistemul public, iar aceștia ca ultimă soluție cer ajutor la cele cerești. Dar, creștini au existat mai ales înainte de 89, diferența o face acum tehnologia care te ajută să vezi oamenii și prin pereți. Vremurile s-au schimbat, e adevărat, acum nu o mai ţinem în cântări şi defilări, acum avem integrare în UE, avem francize și multinaționale corporatiste, avem trafic de droguri, avem consum  de droguri, avem concurență între clanuri, avem rapoarte, statistici, păcănele, cazuri de suicid în creștere, avem dreptul la vot și o dată la patru ani ne facem iluzia că suntem importanți, avem de toate. Suntem în pericolul de a declara virtute orice poate crește economia. Asta numesc eu perversitate!

Nu cred că trebuie să asociem credința cu disperarea.

Documentarul evidențiază și felul în care mass-media a contribuit la mitologizarea figurii lui Boca, prezentând legendele drept fapte. Așa este. Mass media a redat de cele mai multe ori mormântul părintelui, de la Mănăstirea Prislop, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din țară, unde în mod cert acolo se întâmplă ceva, din moment ce oamenii se întorc.

Regizorul susține, totodată, că succesul lui Arsenie Boca se datorează și acestui profil neconform de călugăr sau preot ortodox și că era interesat de tot felul de practici orientale și, mai ales, de imaginea lui proprie, un fel de proto-influencer, cu mult lipici la femei. E un punct de vedere bazat pe textele din Arhivele Securității predate la CNSAS, mai mult sau mai puțin denaturate. Fiecare e liber să aleagă ce citește. La fel de liber ne putem apleca și spre legăturile spirituale dintre grupul mistic al sfinţilor din închisori, Valeriu Gafencu, Ion Ianolide, Marin Naidim şi Părintele Arsenie Boca, aşa cum sunt mărturisite de fostul deţinut politic Virgil Maxim.

Există oameni foarte concentrați pe egoul lor, pe bunăstarea lor fizica. Și există foarte puțina dorință de a face ceva împreună și de a încerca să schimbăm lucrurile în colectivitate, susține regizorul.Nu cred că lumea e mai rea acum mai mult ca altă dată și lucruri frumoase în colectivitate se fac în fiecare domeniu. O mare greșeală este, într-adevăr, felul în care gândim. Gândim obiectiv, nu subiectiv. ”Vedem obiectul, dar nu și persoana”, ne spune părintele Rafail Noica. Iar în declarațiile regizorului Biserica este văzută doar ca o instituție publică, dar nicăieri nu pomenește de Trupul lui Hristos, care este Biserica.

Cine știe?! Poate acesta e începutul drumului spre credință a regizorului care se consideră agnostic și evreu, prin mijlocirea Părintelui Arsenie Boca. Și ideea filmului și regizarea lui să nu fi fost decât o uriașă nadă întinsă din cer de către Pr. Arsenie Boca ca să-l prindă în cârligul credinței creștine prin undița lui Hristos.

Doar Dumnezeu poate lumina taina aceasta, nu cuvintele mele.