Arta mureșeană. INTERVIU cu actrița Cristina Ciulei, despre teatru: „Mă face să nu mă mai simt singură în vulnerabilitatea mea” Interviu
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 320 Vizualizări

Arta mureșeană. INTERVIU cu actrița Cristina Ciulei, despre teatru: „Mă face să nu mă mai simt singură în vulnerabilitatea mea”

Cristina Ciulei este o tânără actriță născută în Huși, județul Vaslui. A ales Târgu Mureșul acum șase ani, devenind studentă a Universității de Arte și profesând în cadrul 3g HUB Târgu Mureș. La baza pasiunii sale pentru tot ceea ce înseamnă teatrul se află o producție a Teatrului Național din Iași – spectacol care, după cum spune chiar ea, i-a „dat un alt suflu”. Miercuri, 25 octombrie, am discutat cu tânără actriță despre experiențele care au adus-o pe acest drum al actoriei, despre laturile actoricești apreciate de ea și despre viziunea sa asupra artei de a juca pe scenă.

Cristina Ciulei

Reporter: De cât timp te afli pe scenele târgumureșene?

Cristina Ciulei: Anii de facultate au trecut și, treptat, odată cu finalizarea lor, am început să lucrez în teatrul independent, la 3gHUB, mai exact. În acest loc căutările mele nu s-au îndreptat numai în zona artistică, având curiozitatea, cumva, de a înțelege cum funcționează teatrul independent și din punct de vedere administrativ și managerial, așa că mi-am asumat și o parte din aceste responsabilități. De asemenea, în prezent colaborez și cu echipa Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, o întâlnire prilejuită de scenografa și regizoarea Irina Moscu, cu care inițial am lucrat pentru spectacolul „Trei surori” – care a avut premiera la Teatru Studio – și, ulterior, pentru „aici.melancolia” de la Teatrul Tineretului.

Rep.: Cum ți-ai dat seama că aceasta e pasiunea ta?

C.C.: Am realizat că îmi doresc să fac asta după ce, la un moment dat, m-am dus la un spectacol de la Teatrul Național din Iași, „Femeia mării” se numea și era regizat de Radu Afrim. Mai fusesem la teatru și înainte, însă lucrurile pe care le văzusem până în momentul ăla nu funcționau neapărat pe mine, și văzând multe spectacole în aceeași cheie, în mintea mea credeam că doar așa arată teatru. Iar „Femeia mării” mi-a „sucit” mintea și mi-a demonstrat că e în mai multe feluri decât credeam eu. Universul creat acolo m-a făcut să-mi doresc să fac parte din el, cumva. Și în mintea mea atunci s-a luat decizia. Cred că m-a inspirat mult și mi-a dat un alt suflu, m-a îndreptat spre alte căutări. A fost un moment important pentru mine acel spectacol.

Rep.: Cum a fost experiența anilor de studenție?

C.C.: La Universitatea de Arte din Târgu Mureș am făcut și licența și masteratul. Experiența a fost una sănătoasă, dacă ar fi să descriu cât mai corect modul în care am simțit toți acești ani petrecuți în Universitate. Și în general, cât ești încă în facultate, toate lucrurile par mult mai simple, pare că ai timp, iar mediul, care este mai înțelegător decât cel de „afară”, reprezintă uneori un teren foarte fertil pentru iluzii, care se pot sparge atunci când ieși de pe ușa Universității. Cred că e foarte important să nu-ți pierzi focus-ul și să rămâi atent la ce ți se întâmplă. Experiența depinde foarte mult și de modul în care gestionezi toate lucrurile cu care intri în contact și, cred eu, și de scopul cu care ai pornit pe acest drum.

Rep.: Cine reprezintă un model pentru tine în sfera actoriei?

C.C.: Nu știu dacă am neapărat un model în sfera actoriei, sunt mulți actori care mi se par foarte buni și la care mă uit cu mare apreciere. La Piatra Neamț este o trupă de actori pe care o admir, pentru profesionalism, pentru căldură, pentru modul în care lucrează. Dar nu aș putea numi singular. Există persoane care mă inspiră mai mult decât altele, desigur. Însă nu caut acele persoane doar în sfera actoriei. Ele pot fi și scriitori, regizori sau muzicieni sau orice altă zonă artistică.

Rep.: În ce piese joci? Unde te poate găsi publicul târgumureșean?

C.C.: Momentan producțiile în care pot fi văzută sunt: „Ciclopul”, după Euripide, regia Adi Iclenzan la 3gHUB, „ÎN VIS (un act teatral imersiv)”, regia Theodor-Cristian Popescu, tot la 3gHUB, în spectacolele trupei de improvizație Freezeri și în „aici.melancolia” de Daniel Chirilă, regia Irina Moscu la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Rep.: Spune-mi puțin despre activitățile 3g HUB-ului în care te-ai implicat.

C.C.: Activitățile în care m-am implicat la 3g cuprind două sfere: cea artistică și cea administrativă. Am derulat mai multe proiecte, de pe o poziție sau alta, precum: „Work in progress” edițiile II și III, Terapie Socială Prin Teatru Contemporan (5), proiect din care a rezultat spectacolul „Ciclopul”, FORMA 3 – Pansament pentru prezent (Festival de literatură contemporană), și 3g experiMENTAL – proiect care este încă în derulare, și din care până în acest moment a rezultat spectacolul realizat de Theodor-Cristian Popescu, urmând încă o premieră în regia lui Andi Gherghe, reluarea spectacolului „Hoții” de Conor McPherson (r. Cristi Juncu), și finalizarea concursului de dramaturgie cu un spectacol lectură.

Rep.: Vorbește-mi despre grupul Freezerii. Cum a fost această experiență pentru tine?

C.C.: Experiența cu teatrul de improvizație este una foarte importantă și necesară pentru mine. Reprezintă și un antrenament al meu, în care îmi lucrez mintea, creativitatea, spiritul ludic. Este o experiență pe care o simt foarte diferită de cea a teatrului dramatic. Și emoțiile se simt diferit și pregătirea este într-un alt mod. Este o extensie care mie ca actriță îmi face bine, și care îmi antrenează anumite skill-uri de care mă folosesc și în teatrul dramatic.

Rep.: Care ai spune că e cel mai dificil lucru pentru tine, ca actor?

C.C.: În cazul meu nu știu să numesc ceva concret, pentru că nu cred că a existat o situație care să fie „cea mai dificilă”. Însă, cred, că lucrurile devin foarte dificile pentru un actor atunci când contextul în care creează nu este unul foarte favorabil. Atunci când simte că acesta că e mai mult împotriva lui sau îl încurcă. Contextul mi se pare un element important pentru orice artist, cred că are o putere foarte mare de influență.

Rep.: Dar cel mai frumos, satisfăcător?

C.C.: Pentru mine, cel mai frumos moment este acela din culise, înainte ca spectacolul să înceapă. Se simte o vulnerabilitate în aer, și o frică parcă, de ceea ce va urma, de întâlnirea cu publicul. Îmi place această stare. Mă face să nu mă mai simt singură în vulnerabilitatea mea și îmi dă ideea de „împreună”, o să trecem împreună prin asta. Se intră cumva în starea de spectacol, într-un anumit tip de energie, și mi se pare minunat.

Alexandra BORDAȘ

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE