Consilierul de stat László Borbély, ales președinte al prestigioasei organizații Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 527 Vizualizări

Consilierul de stat László Borbély, ales președinte al prestigioasei organizații Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă

La Adunarea Generală a Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, a fost ales în funcția de președinte al acestei entități, una dintre cele mai influente organizații cu activitate în zona de sustenabilitate la nivelul Spațiului Economic European și Uniunii Europene.

„Sunt onorat să dețin această poziție care aduce noi oportunități pentru România în domeniul dezvoltării durabile. Alături de premiul Organizației Națiunilor Unite și a altor distincții acordate Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă în ultimii ani, poziția de președinte al ESDN este o nouă confirmare a faptului că România este activă și este un hub regional în ceea ce privește implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Am reușit să ajungem aici printr-o atitudine pro-activă, prin viziune, prin dorința de mobilizare și prin profesionalism. Cadrul instituțional pentru implementarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă și instrumentele pe care le-am dezvoltat au cântărit mult în acest proces. Această poziție întărește rolul României pe plan extern în zona dezvoltării durabile și ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește implementarea Agendei 2030”, a declarat László Borbély.

Cu o activitate de 20 de ani, Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă reunește mai mult de 400 de membri și parteneri din peste 40 de țări. Asociația ESDN, ca platformă de învățare și schimb de bune practici, se ocupă în principal de probleme legate de pregătirea și implementarea strategiilor și proceselor naționale care servesc implementării angajamentelor internaționale legate de dezvoltarea durabilă. ESDN încurajează, de asemenea, dialogul paneuropean pentru a promova dezvoltarea durabil, consiliază și furnizează expertiză pentru factorii de decizie politică la nivel european, național și subnațional. Mai multe detalii aici: https://www.esdn.eu/

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE