Emanuela Aranyos. ” Zânuțele vin să ne scuture de mânecă să ne dezmorțească din starea apatică și uniformă a roboțeilor care riscăm să ajungem”

Când dăruiești un cadou handmade, dăruiești suflet. Dăruiești o istorie,o fărâmă dintr-o viață, o emoție. Ce alt cadou ar mai putea purta aceste amprente, atâta rafinament și bun gust?! Emanuela Aranyos creează cu dragoste, pentru bucurie și e fericită că poate face în fiecare zi ceea ce îi place și îi aduce satisfacții. În cele ce urmează ne povestește despre Tărâmul Zânuțelor.

Pentru început să ne spui, te rog, câteva cuvinte despre tine.

Sunt mamă a doi copii, reporter și redactor la Radio Târgu Mureș de fix 20 de ani, o căutătoare a bucuriei, a stării de bine, un soi de canal care preia entuziasmul de la cei care au găsit cheița fericirii și îl distribuie către cei care au nevoie. Probabil munca de la radio mă reprezintă cel mai bine, este activitatea la care indiferent de greutăți și impedimente nu am putut renunța de-a lungul timpului, pentru că îmi place și mă regăsesc acolo. Fac emisiunea și rubrica ”Bucuria de a fi ” de peste zece ani și adun aici ca într-un cufăr prețios felurite căi și metode de a-ți regăsi pacea sufletească, pofta de râs, dorința de fain, retrezirea la viață, adun povești de viață împlinită și portrete de oameni deosebiți. Îmi place să găsesc oameni vii, cum le spun eu, cu luminițe în priviri, a căror pasiune nu are cum să te lase rece. Genul acesta de oameni dețin Bucuria de a fi și m-au clădit într-un fel și pe mine. Am învățat foarte multe lucruri de la ei și mai ales m-am lăsat contaminată de starea lor interioară aparte, care în aceste vremuri rareori mai poate fi simțită.

Pe lângă radio mai desfășor felurite activități, unele pentru că trebuie, altele ca să mă reîncarc. Consider că fiecare ființă umană are nevoia și dreptul la joacă. Zilnic. Măcar câteva minute! Altfel începe să se usuce pe dinăuntru. Îmi place să cutreier pădurile și munții să fac fotografii, acesta e cel mai vechi hobby al meu, din adolescență. Mă încarcă în mod deosebit să înregistrez sunete din natură sau în sate izolate, acolo unde zgomotele motoarelor nu se mai aud. Am două microfoane cumpărate special pentru asta , îmi pun căștile și plec într-o lume pe care în mod obișnuit n-o percepem. Iarna pictez, scriu, fac produse de uz casnic din ingrediente naturale. Vara călătoresc mult. Oriunde, numai să ies. Să văd locuri noi, să mă întorc cu poze și sunete faine. Nu am mult timp pentru toate astea, pentru că îmi cresc singură copiii, dar rup puțin de aici, puțin de dincolo și daca vrei cu adevărat, poți orice.

Cum a apărut ideea de a face păpuși și din ce sunt făcute?

Ideea cu păpușile din lână mi-a venit fiind pe teren la Ceaun Borsec Festival, luând un interviu unei doamne care se ocupă exclusiv cu asta. Mi-a povestit despre efectele benefice ale împâslirii asupra psihicului, despre copiii cu autism sau cu ADHD care au stat peste program, lucrând cu plăcere la atelierele ei. Așa că am pus și eu mâna pe lâna inimaginabil de fină și pufoasă, colorată și m-am jucat. Mi-a plăcut atât de tare , încă seara la cazare butonam tableta, căutând și salvând imagini cu zâne pe Pinterest, iar luni dimineața am și făcut prima comandă de lână.

Am început să dăruiesc de Crăciun figurine cu îngerași sau cu scena Nașterii Domnului. Prietenilor le-au plăcut atât de mult, încât mi-au comandat și pentru cei dragi ai lor. Apoi au început să mă convingă să le scot la lumină. Și așa am făcut. În prima zi de postare pe Facebook am avut 12 comenzi. E cel mai recent hobby al meu, mă relaxează incredibil, indiferent cât de grea mi-a fost ziua, de ce gânduri mă bântuie sau ce tristeți aș avea pe dinăuntru. Când încep să împâslesc seara cu acul acela special, tot restul lumii dispare și mă afund pe tărâmul zânuțelor, în formele și poveștile lor. Și deodată realizez că mă simt bine, revigorată, liniștită. La fel cum mi se întâmplă când ies la fotografiat.  E o formă de terapie la modul cel mai serios. Iar când apar cu câte o zânuță nouă în fața fetiței mele de 9 ani, îmi place să observ cum îi inflorește un zâmbet larg, i se luminează chipul, mi-o ia din mână și zice, asta e a mea!!!

Deci e vorba de bucurie. Dăruiesc zânuțe acum intervievaților de la radio, prietenilor, cunoștințelor. Mi se par un cadou fain. Se pot agăța în mașină, impregnate cu puțin ulei esențial de calitate , pe post de difuzor pasiv și sănătos de arome. Se pot pune în carusel deasupra pătuțului, în camera copilului, la fereastră, la birou. Înveselesc orice colț. Și amintesc mereu de cel care le-a dăruit. Sunt total diferite de darurile uniforme cumpărate din magazin. Pentru că au suflet.

Care este procesul realizării unei Zâne?

Mai întâi se face capul, din lână mai aspră, țurcană. Acul e unul special, cu niște dințișori fini, cam ca ai celor de pescuit, care direcționează lâna către interior, dar nu o mai scoate afară, în felul acesta, lâna prinde orice formă, fără noduri sau cusături. Apoi se fac brațele și gâtul, care se atașează de capul peste care pun un strat de lână fină de culoarea pielii și după aceea urmează partea colorată și pufoasă: îmbrăcămintea. Îi așez rochița și îi dau formă, iar la final părul, coafat sau simplu, cu ornamente micuțe din floricele de lână. Dacă știu cui o fac, unele trăsături ale persoanei respective se vor regăsi în păpușă.

Ce calități trebuie să aibă un om care activează în această zonă?

Cred că prima calitate necesară în artă și în orice meșteșug, și pe care multă vreme am considerat-o un defect, este sensibilitatea. De o vreme am realizat că ceea ce e bun în mine se datorează în mare parte sensibilității, chiar dacă m-am luptat mult să fiu mai din piatră , în zadar.  Așa că accept și latura greu de dus a acestei trăsături. Pe lângă sensibilitate cred că mai e nevoie de pasiune, de entuziasm, vă spun drept că de câteva săptămâni, noaptea visez exclusiv zânuțe și împâslire, e nevoie și de puțin simț estetic, cunoașterea proporțiilor umane, de imaginație, viziune și multă răbdare, pentru că e un proces destul de migălos.

Unde putem comanda Zânuțele?

Le-am făcut zânuțelor o pagină a lor personală, pe Facebook, unde încarc rând pe rând toate figurinele pufoase, se numește Tărâmul Zânuțelor. Le scot la lumină și pe profilul meu de Facebook. Emanuela Aranyos.

Ce mesaj vin să transmită în lume lucrările tale?

Menirea zânuțelor și păpușilor handmade este să ne reamintescă de joacă, de magie, de poveste,  de lumea de demult, când totul se făcea manual, în tihnă și se impregna, sunt sigură, cu energia protectoare  a mamei sau soției. Când totul avea un rost precis, o noimă, o cadență sfântă. Când fiecare era mulțumit pentru că avea de fapt totul, acolo în simplitate și în perfecțiune. Zânele astea ne amintesc de basmele care se spuneau în mai toate casele, seară de seară, de istorioarele detaliate despre străbunii care au văzut cu ochii lor ielele jucând la hotarul dintre sate, zâne și măiestre, spiriduși și alte ființe nevăzute din lumea asta minunată care nu e doar a noastră.

Zânuțele vin să ne scuture de mânecă să ne dezmorțească din starea apatică și uniformă a roboțeilor care riscăm să ajungem. Să ne aducă aminte că lumea asta e colorată și frumoasă. Că undeva, nu departe, natura ne așteaptă cu magia ei să ne cuprindă, să ne refacă, să ne reclădească. Ele ne șoptesc că e ok să te joci, să fii bucuros, că e normal să faci pauze, să petreci timp cu copilul sau cu sufletul tău în liniște, nefăcând nimic. Că lucrurile sunt mai simple decât credem, că avem nevoie de mai puțin decât ne imaginăm și că fericirea stă ascunsă în mici detalii, e chiar sub ochii noștri, înăuntrul nostru, în palmele noastre!