Elevele de la ”Ceușianu”, câștigătoarele concursului „Drepturile și obligațiile în viața de zi cu zi” Altele
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 264 Vizualizări

Elevele de la ”Ceușianu”, câștigătoarele concursului „Drepturile și obligațiile în viața de zi cu zi”

Cu ocazia Zilei Europene a Justiției Civile, Curtea de Apel Târgu-Mureș a adresat elevilor de gimnaziu și liceu din județul Mureș (clasele V-XII) invitația de a participa la concursul de eseuri cu tema „Drepturile și obligațiile în viața de zi cu zi”. Ultima zi de trimitere a lucrărilor a fost 10 noiembrie iar rezultatele au fost comunicate pe pagina Curții de Apel în data de 15 decembrie 2023, urmând ca la finele lunii ianuarie concursul să-și premize câștigătorii. Printre cei care au răspuns invitației s-au numărat și elevii Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ceușianu”, din cele nouă premii acordate, cinci au fost adjudecate de elevii reghineni.

„Elevii din clasa a VI-a D au răspuns pozitiv provocării de a realiza un eseu despre drepturile și obligațiile pe care le au, despre trăirile și sentimentele lor, despre frământările și suferințele trăite, căutându-le un sens, soluții pentru o lume mai bună în care bunătatea, altruismul, respectul și toleranța sa fie valorile etalon. Din cele nouă premii acordate, cinci au fost primite de către elevele de la ”Ceușianu”, aceste rezultate aducându-ne multă bucurie și onoare. Merită toate felicitările elevele Cezara Cășvean – Premiul I, Denisa Vlad – Premiul II, Ileana Sava – Premiul III, Ramona Todoran – Premiul III și Iustina Bota – Premiul III. După festivitatea de premiere toți elevii au fost conduși în sălile de judecată, în birourile administrative, în biroul avocaților dar și în biroul doamnei președinte a Curții de Apel. Au fost momente încărcate cu multă emoție, unice în viața iar, după această experiență, fetele au rămas fascinate și dornice să îmbrace roba de judecător”, ne-a declarat prof. diriginte Gabriela Atănăsoaie.

Lecția despre „Drepturile și obligațiile în viața de zi cu zi” va continua la Reghin unde elevii clasei a VI-a D vor fi de această dată gazde reprezentanților Curții de Apel Târgu Mureș. „Mii de mulțumiri se cuvin direcțiunii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ceușianu” si colegului profesor Domo Kalman care, cu multă bunătate, răbdare, disponibilitate, ne-a condus către această minunată experiență, unică în viață! Lecția de educație juridică la care au asistat la Curtea de Apel va fi continuată la Reghin, unde doamna președinte și doamna vicepreședinte a Curții de Apel se vor deplasa, pentru o ora de educație juridică la clasa a VI-a D”, a precizat prof. Gabriela Atănăsoaie.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE