Expoziție culinară, în premieră la casa din Ibănești Cultură
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 123 Vizualizări

Expoziție culinară, în premieră la casa din Ibănești

ibaPrimarul comunei Ibănești, Dan Vasile Dumitru, a anunțat, în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului Văii Gurghiului, că anul acesta s-a realizat, în premieră, la casa tradițională a comunei, o expoziție de produse culinare, iar astfel vizitatorii au putut degusta, pe lângă deserturi, și preparate tradiționale dintre cele mai delicioase.

Primarul Dan Vasile Dumitru a mai anunțat că prin intermediul unui proiect european s-au achiziționat o serie de obiecte tradiționale, care să îmbogățească patrimoniul cultural al comunei Ibănești. „Am încercat să îmbunătățim gama de obiecte tradiționale și în acest sens am accesat un proiect european, în care una din componente este achiziționarea de obiecte tradiționale și tot ce ține de obiceiuri, de port popular și obiceiuri, iar astfel să punem în valoare zestrea noastră locală. O parte din ele au fost deja expuse în interiorul casei, iar o parte sunt în procedura de livrare, căci a fost deja depășită faza de achiziție. Pe plan organizatoric, am putut realiza un proiect, acela de a avea drum asfaltat până la festival și astfel de a scăpa de praf. Îi invitam pe oameni să respire aer curat la Festivalul Văii Gurghiului și ei respirau praf. Acum am trecut de acest prag psihologic. Avem, anul acesta, în premieră, și o expoziție de produse culinare tradiționale”, a precizat primarul din Ibănești.

Ce preparate s-au pregătit
Bucătăreasa care a pregătit preparatele, Nicoleta Man, a transmis că turiștii care au trecut pragul casei tradiționale din Ibănești au putut gusta slănină cu boia, cârnați, caltaboși, gușă și multă afumătură. „Ne axăm, în special, pe produse tradiționale preparate din carne de porc. Am pregătit produsele specifice tăiatului porcului iarna, le-am afumat, deci va fi multă afumătură, slănină cu boia, cârnați, caltaboși, gușă. Cei care ne vor vizita casa vor putea să deguste. Este pentru prima oară când toate produsele tradiționale se degustă. Noi am avut tot timpul produse tradiționale, însă ne-am axat mai mult pe gogoși, prăjituri, deserturi, dar preparate din carne de porc, care să fie la discreție și la îndemâna vizitatorilor n-am mai avut până acum”, a precizat Nicoleta Man.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE