Peste 1,4 milioane de români suferă de o boală cronică de rinichi Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 185 Vizualizări

Peste 1,4 milioane de români suferă de o boală cronică de rinichi

61309087Peste 1,4 milioane de români au boală cronică de rinichi, afecțiune care nu este evidentă în cele mai multe cazuri, ceea ce crește riscul de inițiere a dializei și de deces, potrivit Societății Române de Nefrologie.

„Peste 85% dintre cazurile de boală cronică de rinichi sunt fără simptome. (…) Foarte puține persoane sunt diagnosticate, în ciuda faptului că pentru diagnostic sunt necesare doar două analize: examen de urină, pentru verificarea prezenței proteinelor din urină și test de sânge, pentru măsurarea nivelului creatininei serice”, a declarat prof. dr. Gabriel Mircescu, președintele Societății Române de Nefrologie, citat de AGERPRES.

Potrivit acestuia, numai o mică parte a bolnavilor (13%) sunt văzuți inițial de nefrologi, cei mai mulți fiind în evidența medicilor cardiologi și diabetologi.
„Dacă ne uităm numai la cât costă programul de dializă al Casei (…) făceam un calcul zilele trecute, pentru anul acesta ar fi nevoie de aproape un miliard de lei”, a precizat Mircescu, estimând că 13.000 de români cu boală cronică de rinichi trebuie să facă dializă.

El speră să poată dezvolta un program integrat, centrat pe bolnav, de care să se ocupe medicii de familie, medicii diabetologi, nefrologi, fiecare dintre ei având obiective precise și măsurabile în funcție de care să fie plătiți, cum ar veni plata pentru performanță.

Sursa: AGERPRES 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE