Aquaserv anunță: lucrările de reabilitare a rețelelor de apă nu vor fi gata la termen Social
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 414 Vizualizări

Aquaserv anunță: lucrările de reabilitare a rețelelor de apă nu vor fi gata la termen

DSC_9069

În cursul acestei dimineți, Compania AQUASERV S.A. Tîrgu-Mureş a invitat mass-media la vizita tip on-site, pe şantierele de pe câteva străzi, respectiv Furnicilor, Muncitorilor, Livezii, cuprinse în contractul Tîrgu-Mureş – Reabilitarea/extinderea sistemului de alimentare cu apă potabilă şi a sistemului de canalizare, staţii de pompare apă potabilă, staţii de pompare ape uzate şi conducte de refulare, sistem SCADA, contract care face parte din proiectul Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş, cofinanţat din Fondul de Coeziune al UE, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013.

Tema vizitei a urmărit stadiul implementării contractului, ” nu pentru a ne justifica, ci pentru a vedea realitatea acestor investiții” a declarat șeful Unității de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Compania Aquaserv SA Târgu-Mures, ing. Torzsok Sandor.

foto2

În această perioadă, au reînceput lucrările de extindere și reabilitare a rețelelor de apă potabilă și de canalizare din Târgu Mureș, investiții ce constau în reabilitarea sau extinderea rețelelor stradale de alimentare cu apă și de canalizare, construcția branșamentelor de apă și canalizare, inclusiv a căminelor de branșament și a căminelor de racord, pentru imobilele ce urmează a fi conectate la aceste sisteme edilitare.

La finalizarea investiției, peste 2600 de târgumureșeni de pe 80 de străzi vor beneficia de servicii civilizate de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, datorită extinderii și reabilitării infrastructurii edilitare din Tîrgu Mureș, cu aproximativ 57 de km. Practic aceasta este cea mai importantă investiție realizată după înființarea sistemului public de alimentare cu apă potabilă și de canalizare din Târgu Mureș, în urmă cu peste 100 de ani.

DSC_9100

”Orașul e împărțit în 6 sectoare, constructorul este Hidroconstrucția București, 22 de formații lucrează la ora actuală pe raza orașului. Din păcate, orice proiect de investiție în infrastructură de asemenea dimensiuni, creează incoveniente pe termen scurt în viața de zi cu zi a comunității. Ne recunoaștem greșelile și deficiențele, ni le asumăm și le dăm răspuns. Pe această cale ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vom depune toate eforturile pentru ca durata și impactul lor să fie minime, cu mențiunea că, respectarea termenelor de execuție intră în sarcina executantului”, ne spune șeful Unității de Implementare a Proiectelor din cadrul SC Compania Aquaserv SA Târgu-Mures, ing. Torzsok Sandor. Tot acesta a confirmat faptul că, deși primul termen de finalizare a lucrărilor era prevăzut pentru luna martie 2016, s-a făcut un act adițional cu o prelungire pentru luna iulie 2016, dar nici această dată nu va putea fi respectată. Motivele sunt multe, proiectarea are unele deficiențe, au intervenit probleme cu administrația locală în ceea ce privesc anumite autorizații, proprietățile private, numărul insuficient al constructorilor și, în unele situații, calitatea muncii lor.

foto

Proiectul va permite Companiei Aquaserv să extindă și să modernizeze rețelele de apă și canalizare în 7 orașe, respectiv Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Târnăveni, Luduș, Iernut și Cristuru Secuiesc, precum și în 57 de comune. Prin intermediul acestui proiect peste 160 de km de rețele de apă potabilă și aproximativ 90 de km de rețele de canalizare vor fi construite sau reabilitate. De asemenea, vor fi construite sau modernizate 6 uzine de apă potabilă și 5 stații de epurare a apelor uzate. Practic, datorită investițiilor făcute de către Aquaserv din fonduri europene, majoritatea populației din regiunea deservită de companie va avea posibilitatea să se conecteze la rețele publice de apă și canalizare. Valoarea totală a proiectului depășește 100 de milioane de euro, reprezentând cea mai importantă investiție de până acum, din județul Mureș, în domeniul infrastructurii de apă potabilă și canalizare.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE