Conferinţă internaţională, la Universitatea „Petru Maior” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 480 Vizualizări

Conferinţă internaţională, la Universitatea „Petru Maior”

upmInstitutul de Studii Multiculturale Alpha, în colaborare cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş şi Institutul de Studii socio-umane „Gheorghe Şincai” al Academiei Române organizează, în perioada 19-20 mai, o conferinţă internaţională de amploare, intitulată Globalizare, dialog intercultural şi identitate naţională (ediţia a treia), la care sunt înscrişi numeroşi participanţi, cadre didactice universitare, cercetători şi doctoranzi, din România şi din străinătate.

Conferinţa, aflată la a treia ediţie, se va desfăşura în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş, Primăria municipiului Târgu-Mureş, revista „Vatra” şi Uniunea Scriitorilor din Romania şi va începe în data de 19 mai 2016, la ora 10, cu deschiderea festivă, în Aula Magna a universităţii.

În cadrul deschiderii festive, vor rosti alocuţiuni oficialităţi importante ale judeţului Mureş şi ale municipiului Târgu-Mureş. Din partea conducerii Universităţii „Petru Maior”, vor prezenta mesaje prof.univ. dr. Călin Enăchescu, rector al universităţii, prof. univ. dr. Iulian Boldea, prorector-director CSUD şi conf. univ. dr. Giordano Altarozzi, decanul Facultăţii de Ştiinţe şi Litere. În plenul conferinţei, reputatul profesor universitar, critic şi teoretician al literaturii Cornel Moraru, de la Universitatea „Petru Maior” va susţine o expunere pe o temă de larg interes. Conferinţa Globalizare, dialog intercultural şi identitate naţională (ediţia a treia) va continua, de la ora 12, cu lucrările pe secţiuni, în cadrul cărora vor fi susţinute comunicări ştiinţifice din domenii precum comunicare, relaţii publice, ştiinţe politice, jurnalism, psihologie, literatură, lingvistică, istorie şi studiul mentalităţilor, ştiinţe sociale sau ştiinţele educaţiei. Comunicările, de un deosebit interes, ce vor fi susţinute de personalităţi importante ale vieţii academice şi ştiinţifice naţionale şi internaţionale vor sublinia relaţia dintre globalizare, dialogul dintre culturi şi problematica identităţii naţionale. Trebuie observat, de asemenea, faptul că volumul conferinței va fi evaluat în vederea indexării de către institutul american de scientometrie Thomson-Reuters, în catalogul Web of Science.

Prin amploarea dezbaterilor şi prin anvergura personalităţilor participante, conferinţa internaţională Globalizare, dialog intercultural şi identitate naţională (ediţia a treia) se va constitui, suntem convinşi, într-un moment de referinţă al cercetării ştiinţifice româneşti, fiind încă o dovadă a prestigiului de care se bucură Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, în cadrul comunităţii academice naţionale şi internaţionale.

(I.B.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE