A fost eliminată copia legalizată din procesul de recunoaștere a calificărilor Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 230 Vizualizări

A fost eliminată copia legalizată din procesul de recunoaștere a calificărilor

Medicii și farmaciștii care doresc eliberarea unui Certificat de Conformitate nu mai trebuie să prezinte la Direcțiile de Sănătate Publică copii legalizate după documente, potrivit Ministerului Sănătății. „La depunere, copiile nelegalizate vor fi însoţite obligatoriu de originale şi vor fi certificate sub semnătură de persoana desemnată din cadrul DSP să primească aceste dosare. După certificare, originale se restituie titularilor. În cazul în care o persoană aduce totuși o copie legalizată după document, atunci instituţia administraţiei publice centrale este obligată să o accepte. Solicitanţii au în continuare obligaţia de a depune celelalte acte necesare eliberării documentelor de conformitate în formatul solicitat şi până în prezent. În cazul solicitanţilor care prezintă documente emise de alte state membre ale UE sau state terţe (diplomă de bacalaureat, certificat de căsătorie etc.) acestea vor fi însoţite de traducerea în original în limba română”, se precizează pe site-ul Ministerului Sănătății.
Măsura a intrat în vigoare marți, 20 septembrie, și se înscrie în acțiunile Executivului României de simplificare și debirocratizare a interacțiunii cetățenilor cu administrația publică.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE