Percheziţii la Primăria Sângeorgiu de Pădure și la locuința primarului Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2189 Vizualizări

Percheziţii la Primăria Sângeorgiu de Pădure și la locuința primarului

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara, au efectuat, vineri, percheziţii la Primăria Sângerogiu de Pădure şi la locuinţa primarului Csibi Attila Zoltan, informează AGERPRES.
„La data de 3 martie, poliţiştii mureşeni din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 9 percheziţii la sediul unei instituţii din oraşul Sângeorgiu de Pădure, precum şi la locuinţele unor persoane, în cadrul unor cercetări privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu”, precizează un comunicat de presă al IPJ Mureş, conform sursei citate.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că dosarul de abuz în serviciu vizează atribuirea unui contract fără licitaţie publică în anul 2015, pentru care a fost începută urmărirea penală in rem. Percheziţiile au fost efectuate şi la alte imobile, inclusiv la locuinţa persoanei care a primit acel contract.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE