Anda Tenie la școala de vară „Oxford for Romania”
18 august 2017Aflat la a doua ediție, proiectul a atras anul acesta 430 de elevi din toată țara, care își doresc o experiență educațională unică în unul dintre cele mai prestigioase medii universitare din lume. Anda Tenie, elevă a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, a fost selectată pentru a participa la școala de vară „Oxford for Romania” împreună cu alți 23 de elevi din țară.
Echipa organizatorică formată din români care studiază și lucrează în Oxford și Londra, a reușit să strângă fonduri care acoperă 20 burse integrale. În urma evaluării fiecărui dosar și a interviurilor online, echipa a decis acceptarea condiționată a încă patru elevi pentru care și-a propus să strângă restul fondurilor necesare. Fiecare bursă ajunge la 1.000 de lire, reprezentând costuri pentru transport, cazare, masă și materiale educaționale.
Echipa își dorește ca toți cei 24 de elevi din 17 județe ale țării să ajungă la sfârșitul lunii august în Marea Britanie. Astfel, organizatorii invită pe cei ce consideră că cea mai bună investiție în viitorul României este educația să se alăture proiectului prin a dona online pe pagina campaniei: https://www.youcaring.com/oxfordforromania-885538
Școala de vară „Oxford for Romania” este un proiect bazat 100% pe voluntariat. Toate fondurile strânse sunt folosite pentru bursele integrale oferite participanților. Aceasta este prima școală de vară multidisciplinară organizată la o universitate din străinătate, destinată liceenilor români din clasele a X-a și a XI-a care provin din familii cu posibilități financiare limitate. Proiectul s-a născut anul trecut din dorința unor profesioniști și universitari români de a oferi unor elevi din România șansa de a cunoaște, pentru o săptămână, mediul universitar din Oxford.
Mai multe detalii găsiți aici: http://www.forbes.ro/oxford-romania-anunta-numele-elevilor-selectati-la-doua-editie-scolii-de-vara-90855
De asemenea, vedeți și
Șase medalii obținute de elevii mureșeni la Olimpiada Națională de Matematică
INTERVIU EXCLUSIV. Anda Tenie, premiu de originalitate la Olimpiada Naţională de Matematică
Lasă un comentariu