„Împreună ne facem bine”, proiect de voluntariat pentru studenții de la Medicină Dentară Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 177 Vizualizări

„Împreună ne facem bine”, proiect de voluntariat pentru studenții de la Medicină Dentară

Organizația Studențească de Medicină Dentară din Târgu Mureș și Aesthetic Dental Clinic au lansat luni, 27 aprilie, proiectul intitulat „Împreună ne facem bine”, în care 20 de studenți voluntari de la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș se vor alătura medicilor care își desfășoară activitatea în această clinică și gestionează astfel urgențele stomatologice.

„Pandemia de COVID-19 afectează pe toată lumea, însă și noi putem fi solidari, devenind un adevărat sprijin pentru medici. Prin implicare și participare activă, Organizația Studențească de Medicină Dentară din Târgu Mureș demonstrează că susține valori precum întrajutorarea, empatia și solidaritatea. Împreună putem depăși această criză! Uniți suntem mai puternici!”, au transmis voluntarii Organizației Studențești de Medicină Dentară, citați de Blogul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE