Tabăra de vară pentru tinerii din Târgu-Mureș Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 397 Vizualizări

Tabăra de vară pentru tinerii din Târgu-Mureș

În perioada 11 – 16 iulie a.c., 15 tineri din municipiul Târgu Mureș și din împrejurimi au participat la tabăra de vară pentru copii și tineri, desfășurată la Cabana Family din localitatea Ciobotani, județul Mureș. „Tabăra, organizată de Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, a constituit un prilej de recreere și relaxare, după un an școlar solicitant, dar și de socializare și conștientizare a sensului real al prieteniei și al relației cu Dumnezeu, în cadrul căreia s-au împletit în mod armonios activitățile cultural-catehetice, recreativ-educative, sportive, de cultură generală, socializare și (auto)cunoaștere cu cele duhovnicești – rugăciunea și Sfânta Liturghie”, a precizat pr. Silviu Jimborean, Inspector de tineret pentru județul Mureș.

Program bogat. Vizite la mănăstiri

Potrivit acestuia, pe parcursul celor șase zile, pe lângă programul zilnic de rugăciune (de dimineață, de seară, înainte și după masă, de călătorie, pentru diverse trebuințe) și tâlcuirea acesteia, participanții s-au bucurat de o serie de jocuri sportive/ de mișcare, de socializare și comunicare, de cultură generală și cunoaștere, de coordonare, drumeții și vizite de studiu și discuții libere asupra principalelor provocări și preocupări cotidiene ale tânărului de azi. Participanții la tabără au vizitat Mănăstirea „Sf. Ilie” din Toplița, Mănăstirea Doamnei din Moglănești (Toplița), stațiunile Borsec și Banffy (Toplița), cascada de apă termală din Toplița, precum și valea pârâului Mermezeu.

„Închiderea oficială a taberei a culminat cu participarea tuturor tinerilor la Dumnezeiasca Liturghie, când, după ce s-au spovedit, s-au bucurat de primirea Darului Vieții, Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Focul de tabără din ultima seară a așternut nostalgia prematură în gândurile tinerilor, îndemnându-i în a face schimb de impresii cu privire la timpul petrecut împreună în aceste zile, dar și promisiunea continuării frumoasei relații de prietenie care s-a creat între toți participanții, precum și nădejdea inițierii unor proiecte viitoare, care să mențină vie flacăra credinței, a dragostei de frumos și de aproapele, a pasiunilor și preocupărilor acestora, având la bază principiile moral-creștine”, a precizat pr. Silviu Jimborean.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE