Romcab, retehnologizări de milioane de euro Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 344 Vizualizări

Romcab, retehnologizări de milioane de euro

Conducerea societății Romcab SA Târgu Mureș a anunțat recent, în data de 22 iulie 2022, prin intermediul unui Raport curent făcut public pe pagina web a Bursei de Valori București, www.bvb.ro, cu privire la ”o nouă oportunitate” pe care ”o ia în calcul” legată de modificările actuale ale cererii de produse pe piața de desfacere a societății.

Potrivit raportului asumat de către Zoltan Prosszer, administratorul special al SC Romcab SA, ”datorită reducerii semnificative a cererii pe cabluri de instalații și a creșterii cererii de produse pe cabluri de transport energie și ținând cont de faptul că Romcab nu are momentan capacitatea și dotarea de a produce cabluri de transport energie”, strategia societății este ”să achiziționeze utilaje noi și second hand și să retehnologizeze utilajele pe care le folosește în prezent” astfel încât acestea ”să se adapteze cererii actuale de produse, acest lucru fiind necesar pentru dezvoltarea și menținerea societății pe piață.”

”Având în vedere situația Romcab SA, respectiv procedura de insolvență, menționăm că din negocierile cu furnizorii de utilaje ni s-a solicitat plata 100% în avans a utilajelor, acest aspect afectând grav lichiditatea și cash-flowul societății. Astfel, prin intermediul Sadalbari SRL, în calitate de parte afiliată, s-a demarat un program de investiții cu o estimare de 15 milioane de euro începând cu luna martie a anului curent după cum urmează: în perioada martie – iunie 2022 am încheiat tranzacții de achiziție a utilajelor închiriate până la momentul respectiv de Romcab SA de la Sadalbari SRL. Ulterior acestei tranzacții s-au inițiat pașii pentru modificările tehnologice în valoare totală de 8.928.431,27 de euro (…) În următoarea perioadă predictibilă de timp preconizăm achiziția/ închirierea utilajelor prin intermediul părților afiliate – de exemplu, Sadalbari SRL care are plătite toate datoriile deși se află tot în procesul de insolvență – cu o valoare estimativă de 6.071.568,73 de euro care urmează să fie cuprinsă într-un contract cadru”, a arătat administratorul special al SC Romcab SA.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE