S-a mutat intr-o stea…

Cu ceva timp in urma, era la televizor. I-am auzit vocea inconfundabila, dar nu m-am dus dincolo, sa-l vad. Aseara cand am auzit vestea ca s-a mutat intr-o stea, m-a durut, dar parca nu m-a surprins. Parca as fi stiut ca asta urmeaza. Imi aduc aminte de un coleg, care nu-si putea ascunde mirarea vazand poza scriitorului Octavian Paler, prinsa in pioneza rosie, pe peretele din dreptul biroului meu. "N-am mai vazut fata sa-i placa un…" si radea, negasind ce expresie sa foloseasca. Nu avea de unde sa stie de ce il admiram pe Octavian Paler. Imi placea sa-l ascult. Ma fascina simplitatea cu care decreta adevaruri mari, atat de naturale incat ma miram cum de nu m-am gandit eu la asa ceva, ca doar e limpede ca buna ziua! Ce l-ar putea caracteriza mai bine decat propriile sale cuvinte? Pentru ca "Omul are iluzia ca vorbeste cu lumea intreaga la calculator. El e de fapt singur." Sau: "A dansa pe vulcan nu e neaparat o dovada de curaj." Poate fi chiar act de dementa. Ori nu acela e nebun care si a pierdut ratiunea, ci acela care a pierdut totul in afara de ratiune. Am citat din memorie. "Nu exista pustiu, ci doar neputinta noastra de a umple golul in care traim."Nu-i asa? Sau declaratia "Nu m-am priceput nici sa calatoresc prin viata, nici sa iau din ea doar peronul." Ce autocritica subtila! Lucrurile pe care le-a vrut: tandrete, duiosie, nu putea decat, cel mult, sa le astepte. Ori "Asteptarea ne da iluzia ca facem ceva asteptand, cand, de fapt, nu facem altceva decat sa murim suportabil, putin cate putin." Pana cand intr-o zi, ne mutam si noi, poate, intr-o stea…