Raftul literar. Călin Crăciun, argumentaţie atentă la nuanţe

16 septembrie 2015

Înainte de toate, felicit cotidianul Zi de Zi pentru inițiativa de a prezenta publicului mureșean scriitorii care pășesc zilnic pe trotuarele orașului și își duc aici existența aproape în anonimat. Implicarea ziarului în mediatizarea celor care au o contribuție pe plan cultural/științific la prestigiul orașului și județului e un indiciu de bună înțelegere a misiunii pe care o are presa.

Cine sunt (cu acte în regulă)?

Redactor al revistei „Vatra” începând cu anul 2008;

Licențiat în Filologie: „Limba şi literatura română / Etnologie”, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, din 2003;

Absolvent al masteratului „Istoria literaturii şi sistemul criticii literare” al Universității „Petru Maior”, Facultatea de Ştiinţe şi Litere, Târgu-Mureş, – din 2007;

Doctor în filologie, calificativul „Excelent”, titlu obținut la Universitatea „Petru Maior” în 2011;

Beneficiar al unei burse postdoctorale în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/133652, „Sistem integrat de îmbunătățire a calității cercetării doctorale și postdoctorale din România și de promovare a rolului științei în societate”, în perioada 2014-2015, având ca temă de cercetare „Comunicarea interculturală în literatura postmodernă”;

Autor a peste 70 de articole, studii și răspunsuri la anchete, publicate în special în revista „Vatra”, dar și în „Tribuna”, „Litart”, „Verso” și în volumele mai multor conferințe internaționale și naționale;

Deținător al rubricii „Cronica videoclipului” în revista „Litart” – prin care încerc să pun bazele criticii artei videoclipului, pentru o mai bună instruire a tinerilor, în special, dar și pentru că este vorba de o formă a artei contemporane care nu are deocamdată parte de analize în care să fie formulate reperele valorice;

Autor al cărții „Etnocritica” (publicată în 2013 de editura „Paralela 45”) și coautor/colaborator al mai multor volume colective de critică literară și didactică;

Din această toamnă, editor și fondator al editurii „DidacticArt”, ce-și va face în curând lansarea;

Membru al ALGCR (Asociația de Literatură Generală și Comparată din România), din 2015;

Profesor de limba și literatura română la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Mureș începând din 2005.

Lucrarea mea fundamentală, de până acum, o consider „Etnocritica”.

Ce spun alții?

Referințele de pe coperta a IV-a a cărții:

„Miza demersului hermeneutic întreprins de Călin Crăciun e de a introduce cu adevărat etnocritica în câmpul criticii literare, aducând în actualitate o temă aruncată cândva în derizoriu, pe care acum autorul o valorifică dintr-o nouă perspectivă culturală şi estetică. Se remarcă mai ales – la o lectură atentă – rigoarea discursului critic, impecabil articulat la nivelul întregului, dar şi al fiecărei secvenţe în parte, pe măsură ce analiza de idei şi concepte înaintează, câştigând în profunzime şi amploare. Nimic nu e lăsat neclarificat pe parcursul demonstraţiei. În ansamblu, lucrarea aduce multe contribuţii originale într-un domeniu care nu e la îndemâna oricui şi impune, nu încape îndoială, un critic adevărat.” (Cornel Moraru)

„Cartea de faţă propune nici mai mult nici mai puţin decât instituirea unui nou domeniu al cercetării literare, etnocritica, cu un obiect de cercetare, criterii şi o denumire specifice, ba chiar cu o hermeneutică specifică, pe care Călin Crăciun o numeşte, modest, perspectivă de cercetare. Care, trebuie să o spun, are o rază de acţiune şi pondere enormă: însăşi literatura, şi chiar cultura, naţională, cea română, dar aplicabilă, de fapt, la oricare literatură, şi chiar cultură, naţională. Aşa ceva presupune o muncă de asimilare şi apropriere ieşite din comun, dar şi, nu mai puţin, o creativitate reală.” (Virgil Podoabă)

„Un debut îndrăzneţ în idee – poate chiar riscant – care pare a repropune şi reargumenta o perspectivă exegetică ocultată – ori doar ocolită – de ultima modernitate. Ca la orice temeritate de acest fel, decisivă e, însă, argumentaţia; iar argumentaţia lui Călin Crăciun e temeinică, atentă la nuanţe şi, nu mai puţin, dialectică.” (Al. Cistelecan)

„E, practic, o istorie succintă şi bine articulată a ideologiei literare româneşti, scrisă din perspectiva etnocriticii şi cu mijloacele ei de cercetare. […] Prin lecturi aprofundate, atât teoretice, cât şi de istorie literară, Călin Crăciun a ajuns la o viziune de ansamblu, de tip pluralist, asupra literaturii române, dovedind atracţie pentru perspectivele largi şi pentru suprafeţe extinse de cercetare. Autorul are curajul frazelor programatice şi al opţiunilor teoretice, respectate şi în analize, promovând flexibilitatea, atât cât să-i permită o cercetare multiplă şi ambiţioasă, deopotrivă teoretică şi istorico-literară.” (Gheorghe Perian)

„Apelând, cu tact, fără fervoare partizană, la identificarea unor paralelisme literare, la regăsirea unor înrudiri literar-tipologice, a unor influenţe sau alianţe conceptuale, Călin Crăciun valorifică, în cartea sa, principii, metode şi concepte ale istoriei literare, ale criticii, teoriei literare şi literaturii comparate, într-o demonstraţie logică, riguroasă şi măsurată, ce scoate în evidenţă trăsături şi dimensiuni ale literaturii române din perspectiva etnocriticii”. (Iulian Boldea)

Recenzii/cronici dedicate cărții (cu precizarea că toate sunt pozitive, trei dintre ele chiar… mai mult de-atât, măgulitoare!)

Gheorghe Perian – „Etnocritica” (definiţie şi mod de întrebuinţare), în revista „Vatra”, nr. 7/2013

Alex Goldiş – „Cui i-e frică de specificul naţional?”, în revista „Vatra”, nr. 8-9/2013

Andrei Moldovan – „O propunere greu de ignorat”, în revista „Mişcarea literară”, Anul II, nr. 3-4 (47-48)/ 2013

Cornel Moraru – „Un nou domeniu al criticii”, în revista „Vatra”, nr. 10-11/2013

Ce cred eu?

Prin „Etnocritica” intenționez să dovedesc că intuirea dependenţei literaturii de fondul spiritual specific fiecărui popor nu este o invenție a tradiționaliștilor sau a romanticilor, ci o realitate ce trebuie bine înțeleasă pentru identificarea corectă a trăsăturilor artei și mentalității românești. Prin urmare, am fixat cadrul teoretic şi metodologia unei astfel de cercetări, fapt care a determinat reinterpretarea evoluției istorice a literaturii române. Pe baza acestei reinterpretări, am ajuns la concluzia că evoluția întregii culturi românești, la fel ca a literaturii ei, e dependentă de trei componente fundamentale: una arhaică (țărănească sau folclorică), alta balcanică (derivată din poziționarea geografică și din relația cu otomanii și cu popoarele balcanice) și, bineînțeles, cea occidentală (datorată latinității și influenței culturilor din Europa Occidentală). Dar marea provocare a fost urmărirea relației acestor componente pe parcursul istoriei, întrucât relația respectivă fie este responsabilă de succesiunea ideologiilor artistice sau chiar politice, fie doar o reflectă și o explică.

Pe de altă parte, „Etnocritica” are și scopul să ofere un model de analiză aplicabil nu doar literaturii române, ci oricărei literaturi naționale. Adică același tipar al analizei, pe care l-am construit și prezentat în carte, poate fi folosit pentru identificarea trăsăturilor fiecărei literaturi din lume (engleză, germană, japoneză, maghiară etc.), ceea ce este util tuturor celor interesați de literatura comparată, de asemănările și diferențele dintre valorile artistice ale diferitelor popoare sau de istoria mentalităților. În plus, așa cum am arătat printr-un studiu prezentat la colocviul ALGCR din acest an, la Timișoara, perspectiva etnocritică pe care am propus-o se diferențează net de surorile ei franceză și americană. Americanii văd în etnocritică un demers prin care susțin dreptul literaturii sau culturii amerindiene la supraviețuire (ei sunt, deci, aproape echivalentul tradiționaliștilor români interbelici). Francezii, în schimb, nu au o teorie bine închegată, astfel că ei caută pe cale etnocritică să identifice diferite mituri și elemente etnografice în operele diverșilor scriitori, pentru a înțelege cum se modifică acestea în transferul lor din conștiința străveche în cea cultă (Și cam atât, fără altă finalitate. E vorba de ceea ce se înțelegea la noi prin expresia „Folclorul – izvor de inspirație pentru literatura cultă.”).

Se observă, cu ușurință, că aceste trei perspective nu au decât tangențial, superficial și întâmplător legături între ele. Ba chiar, o spun fără teamă, varianta pe care am propus-o este superioară datorită faptului că este universal aplicabilă, poate reliefa trăsăturile specifice fiecărei literaturi naționale în parte și este singura dintre cele trei care are miză estetică, adică reliefarea și compararea valorii artistice a operelor literare.

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Petru spune:

16 septembrie 2015 la 21:06

Foarte bine! Eu zic să prezentaţi şi (mai mult) scriitori care au volume de proză şi poezie, că sunt mulţi în Tg. Mureş. Criticii literari nu că nu îşi au locul, dar – daţi cezarului ce este al cezarului-! De fapt, aceştia sunt scriitorii, volumele lor sunt pe rafturile librăriilor.

Răspunde