Home / Administratie / Măsuri pentru reducerea birocraţiei, adoptate de Guvern

Măsuri pentru reducerea birocraţiei, adoptate de Guvern

Distribuie

birocratieGuvernul a adoptat marţi, 28 iunie, un pachet de măsuri destinate simplificării procedurilor și reducerii eforturilor cetățenilor de procurare a unor documente, precum și consolidării procesului de digitalizare la nivelul administrației publice centrale.

Potrivit unui comunicat remis de Biroul de presă al Guvernului, cea mai mare parte a măsurilor incluse în acest pachet răspund sugestiilor primite din partea cetățenilor prin intermediul platformei online de consultare publică “maisimplu.gov.ro“, prin intermediul căreia s-au primit peste 3.300 de propuneri și aproximativ 32.000 de persoane care au susținut propunerile deja postate.

Multe dintre solicitări au vizat plata taxelor online pentru cât mai multe categorii de taxe şi impozite, reducerea numărului de taxe şi hârtii, precum și a numărului de copii de pe cartea de identitate, a copiilor legalizate solicitate cetăţeanului în relaţia cu administraţia publică, precum şi recunoaşterea documentelor emise în format electronic cu semnătură electronică.

Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a introdus o serie de noutăți pentru reducerea birocrației, simplificarea și digitalizarea procedurii de reducere a documentelor, respectiv:

  • Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale au obligaţia de a publica, din oficiu, informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, atât pe website-ul propriu, cât şi pe punctul de contact unic electronic www.edirect.e-guvernare.ro, în varianta actualizată şi într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar.
  • Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor accepta și copia electronică după Cartea de Identitate, prin furnizarea unei adrese de poștă electronică, atât pe pagina proprie de internet, cât și pe punctul de contact unic electronic. În termen de 30 de zile instituțiile publice au obligația să anunțe adresa de email unde se vor putea transmite; În cazul copiilor legalizate solicitate de către instituții în furnizarea serviciilor publice, acestea vor fi înlocuite cu verificarea de către funcționar, la ghișeu, a conformității cu originalul.
  • Datele cu caracter personal necesare pentru furnizarea unui serviciu public, care sunt colectate, deținute sau gestionate de o altă autoritate sau instituție publică se iau direct de la respectiva autoritate sau instituție dacă acest lucru a fost solicitat expres de către beneficiarul serviciului public sau dacă există consimțământul expres al acestuia.
  • Instituțiile publice și organele administrației publice centrale sunt obligate să specifice pe formularele proprii durata de completare a fiecăruia și motivul colectării informației.
  • Va fi scutită de plata taxei extrajudiciare de timbru eliberarea cărții de identitate, eliberarea și prelungirea valabilității actelor de identitate pentru cetățenii străini și a cazierului judiciar. Această măsură a fost luată având în vedere că plata acestei taxe de valoare mică presupune deplasări la Poștă și la Poliție. La ridicarea cărții de identitate și a pașaportului cetățenii vor plăti o singură taxă, într-un singur loc. Taxele extrajudiciare de timbru rămase în vigoare se vor plăti prin mijloace electronice, ordin de plată sau numerar, cu excepţia taxei pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza legii 18/1991, pentru taxele de până la 50.000 lei.
  • Autorităţile şi instituţiile publice, altele decât cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, vor putea obține certificatul de cazier judiciar în mod direct de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scutind cetăţeanul de obţinerea acestuia, caz în care taxa de eliberare şi taxa extrajudiciară de timbru vor fi eliminate. Astfel, orice altă instituţie publică, cu excepţia celor prevăzute deja în lege, va solicita electronic unităţilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în baza consimţământului scris al solicitantului, copie de pe cazierul judiciar al persoanei pentru care se efectuează verificări specifice. Unităţile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne vor furniza electronic copiile solicitate într-un termen de 24 de ore de la primirea solicitării, iar persoana pentru care se efectuează verificări specifice este scutită de plata serviciului.
  • În vederea simplificării plății taxelor pentru pașaport, au fost comasate cele două taxe astfel încât acestea se vor putea achita într-un cont unic, facilitându-se astfel și plata lor online.
  • O altă măsură are în vedere obligativitatea instituțiilor publice să ofere metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, a amenzilor contravenţionale şi a taxelor şi impozitelor, fie prin plata cu cardul, fie prin intermediul sistemelor electronice de plată, fie prin intermediul altor sisteme de plată.
  • În cazul plății amenzii rutiere, dificultatea semnalată de un număr semnificativ de cetățeni este reprezentată de obligativitatea de a transmite dovada plății amenzii la unitatea de poliție. În sensul eliminării acestei proceduri, actul normativ introduce posibilitatea transmiterii dovezii de plată şi prin poştă electronică, respectiv eliminarea acestei obligativităţi atunci când plata se realizează prin mijloace electronice. Astfel, art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor va fi completat în consecință, facilitând plata prin Sistemul Național Electronic de Plată şi a altor mijloace electronice de plată.
  • De asemenea, pentru a reduce riscurile de corupţie în obţinerea permisului auto şi având în vedere cazurile mediatizate care au scos la iveală riscuri la adresa siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, se va implementa un sistem de monitorizare şi verificare a desfășurării examenului pentru obţinerea permiselor auto. Proba teoretică se înregistrează video, iar cea practică audio și video.
  • În cazul procedurii de înmatriculare auto, se introduce posibilitatea plăţii întrun cont unic a tarifelor aferente confecţionării şi valorificării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare şi provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferenţial, păstrării combinaţiei numărului de înmatriculare, precum şi contravaloarea certificatelor de înmatriculare, a autorizaţiilor provizorii şi a permiselor de

Prin Memorandumul care însoțește Ordonanța de simplificare au fost introduse principiile necesare acestor simplificări în rândul instituțiilor publice. O prevedere importantă din Memorandum este aceea că se pot plăti online amenzi de circulație prin Ghiseul.ro

 

 

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Michaela Türk, propunerea PNL pentru conducerea Primăriei Sighișoara

Distribuie Consilierul local Michaela Türk și-a anunțat vineri, 15 martie, candidatura pentru funcția de primar …

1 comentariu

  1. Si totusi ,cand se pun in practica aceste masuri ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.