Exponat special, la Festivalul AWAKE
30 august 2017Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români contemporani, Mircea Cantor, care este şi preşedintele concursului ARTDOOR în cadrul Festivalului AWAKE, care va avea loc la Castelul Teleki din Gorneşti în perioada 1-3 septembrie, îşi va expune, în premieră în România, o lucrare care a fost extrem de apreciată la Paris, informează www.agerpres.ro.
Mircea Cantor a declarat luni, 28 august, că expoziţia în aer liber de la Castelul din Gorneşti va include şi lucrarea sa “Give more sky to the flags”, care reprezintă două steaguri care se intersectează. Artistul a precizat că sculptura, care este realizată din oţel ruginit de rezistenţă mare, denumit corten, simbolizează interacţiunea dintre culturi şi, deşi nu prezintă în mod expres anumite drapele în culorile unor naţiuni, are totuşi o anumită conotaţie. Cantor a spus că lucrarea va fi expusă în premieră în ţara noastră, fiind prezentată doar în grădina Tuileries la Paris şi la galeria Art Bassel din Miami.
(Redacţia)
Lasă un comentariu