Share
Home / Sighișoara / UPDATE. Nerespectarea hotărârii judecătoreşti. O persoană, arestată preventiv pentru 30 de zile

UPDATE. Nerespectarea hotărârii judecătoreşti. O persoană, arestată preventiv pentru 30 de zile

La data de 10 ianuarie 2018, pe numele unui bărbat din Sighişoara a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

„Reamintim că la data de 9 ianuarie, acelaşi bărbat a fost reţinut de poliţişti după ce a fost depistat în locuinţa soţiei, faţă de care era obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de metri. La data de 21 decembrie 2017, Judecătoria Sighişoara a dispus emiterea unui ordin de protecţie, privind un bărbat, de 51 de ani, prin care acesta era obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de m, faţă de soţia acestuia, fiindu-i interzis orice contact cu aceasta. Cu toate acestea, bărbatul a încălcat cu bună ştiinţă hotărârea instanţei, fiind depistat de poliţişti la data de 9 ianuarie 2018, în locuința femeii, din Sighișoara, în timp ce o amenința cu acte de violență. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești și amenințare”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Recomandări pentru circulaţia rutieră

Poliţiştii rutieri recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când …

Share
Share