Share

Home / Sanatate / Vaccin şi vaccinare partea I, aspecte etice şi legale

Vaccin şi vaccinare partea I, aspecte etice şi legale

Poate că teoria este plicticoasă dar vă sigur că merită, înainte de a trece la concret… Vă rog să consideraţi rândurile de mai jos drept un preludiu.

“Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale” Art. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, O.N.U.

“Dreptul la viaţă, precum  şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate” Art. 22, al. (1) Constituţia României.

Vaccinurile creează confuzie şi iritare din nou în societatea românească. Cei mai mulţi dintre români fac confuzie între vaccin şi actul vaccinării.

Mass media susţine (aproape în totalitate) necesitatea vaccinării. Nu există un dialog real între conducători şi conduşi (supuşi). Zilele trecute am văzut la TV reacţia ameninţătoare a unui prefect împotriva unui panou publicitar care ne anunţa că vaccinurile sunt medicamente (în România), ceea ce este perfect adevărat, şi ca atare avem dreptul de a citi prospectele acestor medicamente şi de a afla care sunt posibilele efecte adverse, ceea ce este util şi binevenit. Intervenţia prefectului, cerută de mass media, a fost una de natură să intimideze. Ajungem din nou ca pe vremea comunismului să ne trebuiască curaj pentru a spune adevărul într-o ţară pretins liberă şi democratică? De ce?

Reamintim funcţionarilor publici şi demnitarilor români următoarele:

Art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, O.N.U.

“Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat”.

Reamintim cetaţenilor că orice act cu raţiuni de reglementare, orice dispoziţie, hotărâre, ordonanţă sau lege are o notă de fundamentare. Un preambul în care autoritatea explică subiecţilor de ce este necesară această normă. Aceste note de fundamentare există, de cele mai multe ori, dar cetăţeanul nu le vede. De ce?

Persistă în societate o stare de incertitudine şi nesiguranţă în ceea ce priveşte vaccinarea. Cum să nu fie aşa, cănd statul prin instituţiile sale şi oamenii care le-au ocupat (politici sau clienţi politici), nu s-a constituit în garantul şi apărătorul drepturilor noastre fundamentale. Mai mult, nu vorbim doar de o neglijenţă ci dimpotrivă,  ipocrizia învaţată în scoli de partid şi practicată în relaţiile publice maschează interesele personale şi de grup ale tuturor deciziile majore din 1989 încoace.  Fireşte oamenii şi-au pierdut încrederea în instituţiile statului, în clasa politică, în administraţie. Lucru constat şi deplâns şi de mass media…

Acum media ne cere încredere în grija statului de a ne vaccina obligatoriu pe toţi, din consideraţie pentru  sănătatea noastră? De ce?

Pentru că această stare de lucruri nu este specifică doar României, ci se manifestă şi în alte ţări, cu democraţii consolidate şi drepturi civile mai corect respectate în practică, W.H.O. (World Health Organization) mai cunoscută românilor ca  O.M.S. (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) publică în 15.04.2015 o declaraţie care în esenţă pretinde ca toate studiile legate de medicamente, vaccinuri şi dispozitive medicale să fie aduse la cunoştiinţa publicului (nu doar cele noi, ci şi cele mai vechi), într-o manieră accesibilă. Acest lucru vine în contextul în care s-a constatat că doar 30% din cercetările şi studiile efectuate sunt publicate… De ce ? http://www.who.int/ictrp/results/WHO_Statement_results_reporting_clinical_trials.pdf?ua=1

Potrivit Declaraţiei de la Geneva (1948, amendată) a Worl Medical Association (Asociaţia Medicală Mondială), în Jurământul medicului se precizează că “sănătatea pacienţilor mei va fi prima mea îndatorire”; “jur să-mi consacru viaţa în serviciul umanităţii” şi “voi practica profesiunea cu conştiinţă şi demnitate”. Cum se aplică acest lucru în România ştie foarte bine orice român care a intrat într-o instituţie medicală. Ipocrizia coboară de la nivel de stat la nivel de profesiune şi la personalul angajat pentru nobila misiune de îngrijire a sănătăţii. De ce?

Puţină istorie: cu toţii am fost martori ai reformelor diverse în stat care ne-au adus insecuritate, şomaj, şi sărăcie pentru majoritatea populaţiei. Reforma în sănătate însă a fost una pe care chiar oamenii politici şi de stat (în speţă Băsescu şi Partidul Democrat) au torpilat-o din primul moment, dintr-un amestec de prostie şi spirit de grup. Aşa au apărut nu doar o casă de sănătate la nivel naţional, ci şi unele paralele, ale transportatorilor, ale ministerului de interne, ale justiţiei, care au re-descentralizat un sistem care se dorea gestionat la nivel naţional. S-a ajuns ca această reformă sa fie o deformă în sănătate, în cel mai pur sens al cuvântului. Rezultatele le vedem cu toţii. A urmat apoi domnia lui Băsescu din care pentru prezentul material reţinem afirmaţia pe final de mandat că “avem bani”, dar “România n-are bani să-si plătească cadrele medicale”. Cine să mai înţeleagă ceva ? Şi finalmente tot medicina i-a venit de hac preşedintelui jucător care a încercat să rezolve dilema: statul este un administrator prost în materie de bani publici, ca atare privatizăm tot ce se poate vs. statul este un administrator bun în materie de bani colectaţi pentru sănătate. Clica politică de atunci în frunte cu Băsescu şi-a dorit privatizarea sistemului de sănătate, prin case de sănătate private, după model american (a se vedea documentarul cutremurător a lui Michael Moore: Sicko 2007), care să preia întreg sistemul medical românesc, desigur în beneficiul nostru. A urmat căderea guvernului. Pe acest fond, condimentat cu imagini ale unor mall-praxis-uri zilnice, spitale mizere, afacerea Hexi Pharma care a ucis mai mulţi români decat în ambele războaie mondiale şi comunism (o medie de 80.000 de decese pe an din pricina infecţiilor intraspitaliceşti, de mai bine de 25 de ani), un Parlament care votează legi care să-i apere privilegiile de partid şi de clasă conducătare, îşi propune să voteze o lege pentru vaccinarea obligatorie… De ce?

Persoane foarte bine pregătite în domeniu medical şi conex, şi bine intenţionate, susţin necesitatea vaccinării obligatorii. Nu pot fi de acord, pentru că a crede cu tărie în abstracţiuni care funcţionează în teorie, înseamnă să neglijăm aplicarea acestor principii în realitate. În speţă în chiar realitatea românească pe care o trăim zi, de zi, de zi… Nimic mai adevărat aici ca zicala comunistă: “Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.”

Pe de altă parte Constituţia României ne garantează că: “Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.” Cap. II Drepturile şi libertăţile fundamentale, Art. 26, al. (2)

Declaraţia de la Helsinki (1964), amendată ultima oară în 2013, spune explicit în Art. 8 că: “În practica şi cercetarea medicală cele mai multe operaţiuni implica risc şi răspundere”. Ca atare este dreptul si datoria fiecăruia dintre noi să decidem în cunoştiinţă de cauză daca aplicăm sau nu o procedură medicală, indiferent care ar fi ea… Chestiune stipulată şi prin legea privitoare la drepturile pacientului. Aveţi dreptul de a refuza o procedură medicală, în scris.

În ceea ce priveşte faptul că prin această atitudine am încălca drepturile altcuiva, explicăm următoarele, lucru cunoscut de toată lumea medicală, şi înţeles de orice om: un ne-vaccinat NU este un pericol pentru o colectivitate de vaccinaţi. Cei care au fost vaccinaţi sunt deja imunizaţi în faţă unei posibile boli contagioase pe care o poate aduce un ne-vaccinat. El este în cel mai rău caz un pericol pentru propria sa persoană, risc pe care însă are dreptul să şi-l asume…

Pe de altă parte Legea drepturilor pacientului spune că: “Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare şi materiale.” Art. 2 L. 46 / 2003 rep.

Încercaţi domnilor ziarişti, oameni politici din opozitie, ai căror copii vor fi vaccinaţi, cititori interesaţi, să obţineţi Caietul de sarcini al oricărei licitaţii pentru un vaccin. Invocaţi dreptul (şi legea) accesului la informaţiile de interes public şi o să obţineţi: tăcere… Să fie doar preţul o componentă a acestui caiet de sarcini? De ce ar cumpăra România vaccinuri din Kazastan? De ce?

Apoi Art. 4: “Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de ale utiliza” şi încă: “Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.”  Art. 6 din aceeaşi lege. Evident în cazul copiilor părintele îşi asumă decizia şi el este cel informat şi răspunzător. Ori în cazul vaccinurilor ieftine, prospectul vine pentru o cutie, nu pentru fiecare vaccin, şi 99% dintre parinţi nu-l văd. Ca să nu mai spun că unii nici nu-l cer. Sau cei în drept nici măcar nu-i informează că au dreptul şi ca ar trebui să-l vadă… De ce?

Şi finalmente Legea nr. 257 din 2013 care modifică şi completează legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, spune clar că: “ Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. “ Art. 2, al. (3).  Evident că interesul copilului e să fie vaccinat cu un vaccin de calitate, într-un moment din viaţa lui care să fie propice, şi lipsa de risc a acestei operaţiuni, pornind de la componentele produsului medical, să fie asumată de producătorul vaccinului (medicament în România), în scris. Ori supriză, producătorii in corpore, refuză să-si asume în scris siguranţa pentru produsul lor, vaccinul. De ce?

Ca atare cu ce autoritate morală şi juridică ni se poate pretinde nouă să acceptăm să fim injectaţi obligatoriu noi şi copii noştri cu un medicament considerat ab initio nesigur chiar de către cei ce-l produc?

Cu atât mai mult cu cât ţări cu experienţă democratică şi posibilităţi materiale net superioare nu reglementează în acest sens, Germania, Olanda, Spania, Luxemburg. Acolo vaccinarea este recomandată, dar NU este obligatorie.

În partea a doua a acestui material, vom trata aspecte mai concrete.

 

Gabriel-Silviu AOŞAN,

un vaccinat ceva mai bine informat

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Gastro Rock & Rock Pub Clasim, gust și bună dispoziție pe acorduri rock

Liniștea serii de vineri din Reghin a fost perturbată la modul cel mai frumos de …

Share
Share