Monitorul Oficial al României Partea I, Nr. 363 din 26 aprilie 2018, Nr. 371 şi 372 din 27 aprilie 2018, a publicat cuantumul total al sumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2017, conform Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, încasate de Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR), Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD) şi Partidul Uniunea Salvaţi România (USR).
Potrivit sursei citate, în anul 2017, la nivelul organizaţiilor politice din judeţul Mureş, cei mai harnici plătitori de cotizaţii au fost membrii şi simpatizanţii UDMR (128.430 lei), urmaţi de cei ai PSD (110.543 lei) şi ai PNL (93.134 lei).
Din Top 5 mai fac parte ALDE Mureş (20.854 lei) şi USR Mureş (3.160 lei), cu menţiunea că informaţiile referitoare la cuantumul cotizaţiilor încasate în anul 2017 de Partidul Mişcarea Populară (PMP) nu au fost publicate, deocamdată, în Monitorul Oficial al României.
Sumele colectate (în lei) în anul 2017
Luna ALDE Mureş PNL Mureş PSD Mureş UDMR Mureş USR Mureş
Ianuarie 4.950 1.990 11.831 8.106 0
Februarie 750 3.210 5.686 2.076 0
Martie 2.792 19.876 7.216 1.540 350
Aprilie 1.050 17.176 1.503 1.825 360
Mai 600 790 19.784 2.040 100
Iunie 800 7.664 6.012 1.644 80
Iulie 3.496 1.650 7.450 1.490 0
August 0 3.455 7.528 7.180 400
Septembrie 1.070 15.530 8.223 8.551 710
Octombrie 2.580 10.936 10.239 6.450 800
Noiembrie 1.906 10.027 10.720 18.607 0
Decembrie 860 830 14.351 68.921 360
Total 20.854 93.134 110.543 128.430 3.160
(Sursa: Monitorul Oficial al României)
Alex TOTH