Altfel despre urzică

Mai mulți prieteni m-au îndemnat să nu consum energie penru a scrie despre ceea ce nu pot să vând. De ce, am întrebat? Pentru că nu scoți nimic… Da, nu scoți, dar poate bagi ceva, într-un sac cu fapte bune.

Afacerile cu suplimente alimentare înseamnă peste 100 de milioane de euro anual în România. Potrivit experienței mele, aproximativ 80% din aceste suplimente alimentare sunt produse din plante medicinale. Cam 75% din aceste plante medicinale provin din România, iar din aceste plante medicinale doar 5…10% vin din culturi, restul sunt culese din flora spontană.

Prin piețe mai vedeți câte un culegător de plante medicinale, care le și prelucrează și vinde pe lângă ceaiuri și tincturi. Nu voi intra în amănunte, că nu știe nimeni ce alcool se folosește pentru aceste tincturi… Oricum nu aceștia sunt furnizorii de plante pentru această industrie. Marea majoritate a acestor plante sunt culese de culegători care lucrează sezonier, în primul rând rromi, și mai rar, din ce în ce mai rar de români. Am putea crede că românii sunt discriminați… Vreți să știți cum sunt uscate aceste plante? V-ați urcat vreodată într-un pod transformat în uscător de plante medicinale, aflat într-o casă în care trăiește o familie cu 10 copii, doi câini, cinci pisici și 50 de găini? Eu am fost de multe ori și va spun că v-ar pieri cheful să mai beți vreun ceai vreodată.

Pe de altă parte, prețurile pe care le oferă firmele ce prelucrează aceste plante nu sunt deloc atractive. Spre exemplu, Fares a oferit anul trecut 11-12 lei pentru un kilogram de obligeană (rizomi tăiați și uscați), o plantă sau o materie primă considerată scumpă și destul de rară. Obligeana este o plantă de apă, ca atare raportul de uscare este de 6…7 la 1. Din 6 kilograme de plantă verde se obțin după uscare 1 kilogram uscat. Adică 2 lei pe kilogramul verde, pentru o plantă care ar vindeca cancerul… Pătrunjelul mai scump… Problema e că pătrunjelul trebuie cultivat. Însă culesul de plante medicinale este o ocupație sezonieră.

Pentru cei care îsi bat capul cu probleme de natură fiscală și legală le vom împărtăși faptul că această activitate nu are de fapt un standard ocupațional si nu se regăsește distinct în clasificarea ocupațiilor din România. Ca să angajezi un culegător de plante medicinale trebuie să închei un contract cu o persoană calificată potrivt COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) ca “pescar și vânător a căror producție este destinată consumului propriu (inclusiv culegători de produse agricole din flora spontană) – cod COR 6340”, cu studii medii, ca nivel de studiu, adică bacalaureat. Cunoașteți multe licee care pregătesc pescari, vânători și culegători de plante medicinale? Eu personal nu am auzit de vreunul. Cine își pune mintea să anjajeze oameni în aceste condiții? Plantele medicinale culese cumva, de te miri de unde, sunt  înregistrate în borderoul de achiziții și atât. Cine are de pierdut? Statul și consumatorul final, cumpărătorul de suplimente alimentare.

Deci vreo 60-70 de milioane de euro se obțin anual în România utilizând plante medicinale culese de pe marginea drumurilor, căilor ferate, terenuri degradate sau nelucrate (rar se mai găsesc astfel de terenuri), sau din terenurile defrișate din păduri, de către oameni care nu sunt angajați, iar pregătirea lor nu este verificată.

Am văzut de multe ori că și persoanele organizate juridic (PFA-uri sau II-uri), care vând plante medicinale în piețe fac des confuzii de neiertat. Spre exemplu obligeana, dacă tot am vorbit de ea, este de foarte multe ori confundată cu stânjenelul galben, plantă toxică.

Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai despărțiți de natură si Dumnezeu, sunt din ce în ce mai bolnavi. Speranța de viață a crescut, dar este o viață cu o calitate mai slabă, conectată la farmacie și sistemele de sănătate. Medicina naturistă a devenit o alternativă tot mai căutată, iar pe acest val s-au ridicat firme și publicații care fac milioane vânzănd de cele mai multe ori iluzii. Foarte puține firme sau publicații colaborează cu medici care au o competență reală în domeniu. Ministerul Sănătății a școlit mai bine de 500 de medici prin cursuri de pregătire post universitară în api-fito-aroma-terapie, dar de practicat cu adevărat practică o mână de oameni în toată țara. Restul au venit din curiozitate și după un certificat de participare care aduce un punctaj necesar la Colegiul Medicilor.

Cărțile care au apărut ca ciupercile după ploaie în anii din urmă vorbesc, cel mai adesea, despre plante medicinale și produse apicole, la nivel de popularizare a acestui domeniu. Sau în cel mai bun caz al cercetătorului, dar din păcate, doar arareori și a practicianului. De unde practicieni? Cercetătorii, sau persoanele preocupate, care au considerat că au o calificare, unii chiar de bună intenție, au scris cărțile acestea folosind informații din alte cărți… Și asă ajungem de fapt să cosumăm mai degrabă idei.

Dacă tot am vorbit de urzică, o să vă dau un exemplu. Cea mai bună lucrare despre plantele medicinale din flora noastră a fost scrisă de prof. dr. Constantin Pârvu, laureat al premiului Academiei Române, nominalizat în 1997 în Anglia printre primii 500 de oameni de știință ai lumii. În cele 4 volume, 2002-2005, realizate de Editura Tehnică, și peste 1.000 de pagini, foarte bine scrise,domnia sa vorbește în vreo 10 locuri despre experiența personală pe care a avut-o cu o plantă medicinală, în tratarea unor afecțiuni,  iar uneori inseră și experiențele unor cunoscuți sau prieteni. Este de înțeles. Domnia sa nu este medic fito-terapeut. A consemnat în această lucrare cu adevărat monumentală, prin bogăția de informații, lucrările altor autori și uneori experiența lor. Per ansamblu lucrarea se dorește a fi de utilitate practică în sănătate. Însă ar putea suferi serioase completări din zona celor care practică. Voi da în continuare câteva exemple de utilizare de mare utilitate care nu sunt cuprinse în carte.

1. Toți oamenii din popor știu că urzica este un mijloc anti-reumatic excepțional. Cei care culeg urzici știu că este bine să le culeagă pe cât se poate fără mănuși, și să schimbe mâna cu care rup plantele… Nu au dureri reumatice. Cei care au avut probleme mai serioase, ca mine spre exemplu, cu o tendinită rebelă, se bat cu urzici în locurile dureroase. Procedura se aplică doar într-un singur loc, chiar dacă dureri sunt la nivelul mai multor articulații. Se repetă la 3…5 zile, după ce trec toate fenomenele dermice, și se repetă de 3…5 ori primăvara și vara. Toamna se găsesc mai greu urzici, dar dacă se găsesc e bine să se facă și atunci o sesiune de urticalizare, a câte 3…5 ședințe. De multe ori aceste dureri diminuă de la prima ședintă. Uneori dispar din prima sesiune și nu mai apar decât după un an. Dacă există consecvență pe parcursul unui an pot dispare pentru mai mulți ani de zile, de multe ori definitiv. Am cunoscut personal oameni care s-au aruncat dezbrăcăți în urzici pentru a scăpa de dureri reumatice generalizate, și astăzi nu mai folosesc analgezice.
2. O altă utilizare extrem de utilă este pentru marii fumători, sau cei care au dureri de picioare, din pricina depunerilor aterosclerotice. Soția mea în practica ei a reușit să salveze picioarele unor fumători și ale unor diabetici, prin băi de picioare în infuzie de urzică, o linguriță de plantă macinată (partea aeriană), la 250 de mililitri apă, infuzie 5 minute, ca proporție. Evident pentru băi de picioare o să aveti nevoie de 5…8 litri, în funcție de problemă, unul sau ambele picioare și de vasul în care se poate face îmbăierea. Se face o baie cât se poate de caldă, cu cronomentrul pornit. Se oprește îmbăiera când apare prima senzație de durere puternică. A două zi se repetă și se stă măcar o secundă în plus. Pare o glumă, dar la două luni se câștigă cel puțin un minut. Din pricina faptului că țesuturile se decongestionează cu adevărat în profunzime, senzația de durere este similară cu a mâinilor înghețate puse sub apă caldă… Greu de suportat, de asta se face o îmbăiere cu precauție și cu creșterea treptată a duratei. Dar salvează picioarele oricărui mare fumător sau diabetic care a ajuns să aibă țesuturi vinete, la limită cu necroza… De multe ori se poate simți un puls al vaselor de sânge la picioare, după chiar prima ședință. Efectele sunt și mai bune dacă se consumă și intern ceai pregătit ca infuzie, un litru pe zi. Se poate acri cu lămâie, caz în care se obține un dublu beneficiu al acestui ceai.
3. În ceea ce privește utilizarea urzicii în oncologie este de mare utilitate pentru că pe lângă faptul că interferează pozitiv hematopoieza, adică crește calitatea sângelui, subțiază / fluidizează sângele, are efecte anticoagulante, ceea ce reduce riscul metastazării. Lucru știut de mai bine de 50 de ani, și neglijat de cele mai multe ori, din păcate, când totul s-ar putea rezolva atât de simplu, cu un ceai de urzică, dacă ar exista colaborare între medicina științifică și cea tradițională…

Sfatul meu este ca pe lângă ceea ce vă spun site-urile de informații, uneori de calitate îndoielnică, cărțile pentru cine mai citește cărți, să vă informați suplimentar și de pe forumuri, unde puteți afla lucruri interesante din experiența personală a unor oameni, și când aveti ocazia întrebați un practician.

Gabriel-Silviu AOŞAN

P.S. Recomandarea mea este să nu cumpărați ceaiuri la pliculețe, și să evitați firmele mari, Fares, Dacia Plant, Hofigal, care sunt preocupate mai mult de cota de piață și profit decât de calitate. Căutați firme mai mici, dedicate eventual producției de ceaiuri. Eu folosesc și recomand ceaiurile de la Larix din Sovata. Nu au ei tot ce ar trebui, dar ce fac, fac bine.