Cum putem ajuta prin participarea la crosul Epilepsy Challenge din Târgu Mureş? Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 580 Vizualizări

Cum putem ajuta prin participarea la crosul Epilepsy Challenge din Târgu Mureş?

În mod oficial, în România trăiesc 130.000 de persoane cu epilepsie. Numărul neoficial al acestora este de aproximativ 400.000. Pacienţii cu epilepsie nu spun care este cauza suferinţei lor din pricina stigmei sociale şi a fricii de a pierde locul de muncă sau a permisului de conducere. Din păcate, nu se face monitorizarea în timp a acestor pacienţi, a evoluţiei sub tratament, a analizei momentului în care ar trebui schimbată sau întreruptă medicaţia etc.

Aleargă la crosul Epilepsy Challenge Târgu Mureş şi ajută la dezvoltarea reţelei de telemedicină în epilepsie!

“Sâmbătă, 2 iunie, haideţi să alergăm împreună în cadrul evenimentului special “Run for epilepsy”, pentru conştientizarea faptului că oricare dintre noi, azi sănătos, mâine posibil să se afle în pragul unei crize de epilepsie, pentru ca pacienţii şi familiile lor să afle că există o reţea bine închegată de cabinete pentru depistarea afecţiunii şi monitorizare prin electroencefalogramă (EEG), unde se lucrează impecabil şi cu rezultate pozitive în urma instituirii tratamentului. Startul crosului va fi din Piaţa Teatrului, la ora 10:00. Cei care s-au înscris pentru acesta sunt aşteptaţi, începând de mâine, 31 mai, între orele 17-20, în magazinul Auchan (Bulevardul 1 decembrie 1918) pentru preluarea kiturilor. De asemenea, organizatorii pot fi găsiţi pentru predarea kiturilor, în Piaţa Teatrului, sâmbătă, între orele 8:00-9:00. Înscrierile continuă la faţa locului până în ziua evenimentului! Prin crosul EpilepsyChallenge de 5km, ne propunem să putem aduna fonduri pentru achiziționarea a 4 aparate video EEG prin care să putem dezvolta rețeaua deja existentă de Telemedicină în Epilepsie”, transmite dr. Helga Demeny, organizator şi participant.

Aprinde o stea pentru epilepsie!

Ideea de a pune “sub clopotul de sticlă” un copil sau un adolescent cu epilepsie nu este cea mai grozavă. Ţinta medicală este absenţa crizelor de epilespie, dar adevăratul scop este de a avea o viaţă normală sau cât mai aproape de normalitate. Un adolescent cu epilepsie poate să facă sport, să studieze, să participe la orice activitate extraşcolara, cu condiţia “sine qua non” de a nu-şi pune în pericol viaţa şi sănătatea, atât a lui, cât şi a celor din jur: “Evident că nu e normal să practice sporturi extreme, să ia skijet-ul şi să meargă în largul mării cu 80 Km/h sau să escaladeze solitar pe Munţii Făgăraş, să urce acolo cu bicicleta de capul lui, nu are voie să ajungă pe acoperişul casei să monteze o antenă TV sau să conducă noaptea o maşina de la Târgu Mureş la Vama Veche. Poate, însă, să călătorească oriunde doreşte, împreună cu un grup de prieteni care ştiu de situaţia lui medicală, daca respectă tratamentul şi nu îşi asumă riscuri!”, completează Helga, în speranţa că sâmbătă se vor aduna, alături de ea şi mulţi alţi medici, un număr mare de târgumureşeni, pentru a participa la crosul caritabil “Run for epilepsy”.

Denisa MORAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE