Share

Home / Administratie / Patru refugii montane noi, în Munţii Călimani

Patru refugii montane noi, în Munţii Călimani

Serviciul Salvamont Salvaspeo Mureș a finalizat zilele trecute montarea a patru refugii montane în Parcul Național Călimani. Este un proiect de acum opt ani care a ajuns, în sfârșit, la final, grație unei finanțări obținute, încă de anul trecut, de la Consiliul Județean Mureș, în valoare totală de 80.000 de lei.

Este vorba de patru căsuțe din lemn ce sunt în curs de amplasare pe patru vârfuri din Munții Călimani: Poiana Lungă, Curmătura Tihului, Stâncile Ruscii și Șaua Negoiului. Fiecare refugiu, cu dimensiunile de 3 pe 5 metri și 3,5 metri înălțime are o capacitate de 8-9 persoane. În ele există paturi suprapuse și sunt mereu deschise turiștilor care, în caz de nevoie, se pot adăposti până la 14 persoane, a explicat șeful Salvamont Mureș, Kovacs Robert.

”Aceste refugii au fost amplasate în puncte bine definite de-a lungul anilor, unde am avut cele mai multe intervenții. Ele se află la o zi distanță unul de celălalt, fiind amplasate în Șaua Negoiu, lângă Stâncile Ruscii, pe Curmătura Tihului, respectiv Poiana Lungă. Și, de acolo, într-o zi, se poate ajunge la Scaunul Domnului, de unde se poate coborî în Valea Mureșului. Pe Scaunul Domnului am reușit să amplasăm, nu un refugiu, ci un punct care nu va fi deschis în permanență, doar la final de săptămână, pentru serviciul Salvamont”, a spus Kovacs, care a precizat că acel punct de serviciu este de fapt un container, o finanțare a unei firme privată.

Kovacs Robert a mai spus că refugiile beneficiază de semnal telefonic, în apropiere poate ateriza elicopterul, iar toate coordonatele GPS pot fi găsite pe pagina de net a Serviciului Salvamont. El a asigurat că patrulele Salvamont împreună cu pădurarii Parcului Național Călimani vor supraveghea și controla buna funcționare a acestor refugii montane.

Vor exista refugii și în munții Gurghiului

Consiliul Judeţean Mureş şi Salvamont Mureș au planificat ca în următorii ani să amplaseze astfel de refugii și în Munții Gurghiu, a declarat președintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc.

”Pentru mine, este important că investiția s-a realizat. Totodată, aș dori să mulțumesc Departamentului pentru Situații de Urgență și Unității Speciale de aviație din Cluj-Napoca, care ne-au ajutat ca aceste construcții să ajungă pe vârfurile Munților Călimani. Pentru anii următori a mai dori să facem astfel de investiții în Munți Gurghiului, dar sunt și alte zone periculoase pe care le inventariază colegii de la Salvamont”, a declarat Peter Ferenc, care a remarcat că mulți turişti doar  ies pe Scaunul Domnului pentru că au auzit de el, fără să fie pregătiți nici cu echipamente și nici fizic pentru astfel de drumeții.

La fiecare refugiu există afișat un regulament, prin care turiștii sunt rugați să nu distrugă nimic, să nu lase gunoaie și, mai ales să nu facă foc în aceste refugii care, fiind din lemn, pot arde foarte repede. Reprezentanții Salvamont Mureș au organizate trei puncte de lucru pe raza judetului, în Lunca Bradului, Sovata și Scaunul Domnului, la care ajung cei opt specialiști sau din cei peste 30 de voluntari activi, toți cu atestate în salvări montane. Printre aceștia se numără și un echipaj canin acreditat de mai bine de trei ani ca și câine salvator și care lucreaza in teren in permanență.

Anul trecut, Serviciul Salvamont Salvaspeo Mureş a intervenit în 361 de cazuri, numărul acestora fiind în creştere faţă de anii precedenţi când se înregistra o medie de 200 de intervenţii pe an.

V. OANCEA

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Şedinţă extraordinară la Consiliul Judeţean Mureş

Dispoziţia  Nr.547 din 6 decembrie 2018 privind convocarea Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică extraordinară …

Share
Share