Săptămâna Europeană a Mobilității, la Sighişoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 419 Vizualizări

Săptămâna Europeană a Mobilității, la Sighişoara

Săptămâna 16-22 septembrie este dedicată Săptămânii Europene a Mobilității, o campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, organizată de Secretariatul european de coordonare cu sprijinul direcţiilor generale pentru Mediu şi Transport al Comisiei Europene.

Săptămâna Mobilităţii Europene reprezintă oportunitatea autorităţilor locale de a introduce şi de a promova măsuri durabile de transport şi de a invita cetăţenii lor să încerce alternative la utilizarea propiilor autovehicule.

Tema anului 2017, “O mobilitate nepoluantă, partajată și inteligentă”, promovează soluțiile de mobilitate partajată și beneficiile utilizării mijloacelor de transport mai puțin poluante.

Municipiul Sighișoara s-a alăturat inițiativei orașelor europene din anul 2002, marcând Săptămâna Europeană a Mobilității și Ziua europeană fără mașini în data de 22 septembrie.

Pentru că ziua de 21 septembrie este Ziua europeană fără decedați în accidente rutiere, Municipiul Sighișoara și Poliția Municipiului Sighișoara organizează, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, activități care promovează soluțiile de mobilitate partajată și încurajează alegerea mijloacelor de transport alternative pentru a proteja mediul și pentru a reduce numărul accidentelor rutiere.

Activitățile organizate în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității se vor desfășura după următorul program:

21 septembrie 2017 Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere

Sala Sander, ora 12.00

  • Prezentare PowerPoint:

“Conceptul de mobilitate durabilă”

„Să prețuim viața!”

  • Campanie de informare

22 septembrie 2017 Ziua europeană fără mașini

Strada Vlad Țepeș, între orele 9.00 – 12.00

  • Activități dedicate mobilității ce vor consta în: alergări, plimbări cu bicicleta, tricicleta, trotineta, role, skateboard, desene pe astfalt, ș.a.
  • Campanie de informare
  • Concert Fanfara Sighișoara

Pentru a marca Ziua europeană fără Mașini, în data de 22 septembrie 2017, între orele 8.00 și 12.00, circulația auto va fi închisă pe strada Vlad Țepeș.

Facem apel la conștiința civică a sighișorenilor care doresc să se implice în reușita acestei acțiuni, propunându-le ca, în data de 22 septembrie  – Ziua europeană fără mașini, să lase autoturismele  în garaj și să folosească bicicleta, transportul în comun care în această zi va fi gratuit sau pur și simplu să circule pe jos.

(Comunicat de presă, Primăria municipiului Sighişoara)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE