Concurs de procese simulate pentru viitorii jurişti Invatamant
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 481 Vizualizări

Concurs de procese simulate pentru viitorii jurişti

111The European Law Students Association (ELSA) Târgu-Mureş, grup local din reţeaua ELSA, cea mai mare organizaţie internaţională a studenţilor la Drept şi a tinerilor jurişti, organizează în perioada 11-13 martie, pentru prima dată în Târgu-Mureș, un Concurs Național de Procese Simulate, care va trata tema dreptului Uniunii Europene.

Personalități marcante din domeniul juridic

Scopul evenimentului este de a oferi studenților și viitorilor juriști posibilitatea de a pune în practică cunoștințele teoretice dobândite, prin oportunitatea de a pleda în fața unui complet de judecători, inclusiv la Curtea de Apel Târgu-Mureș. „Acest concurs reunește la Târgu-Mureș, pe parcursul a trei zile, personalități marcante din domeniul juridic și nu numai. Vom avea prilejul ca din completele de judecată în cadrul rundelor de pledoarii să facă parte specialiști precum Valerius Ciucă – fost judecător al Tribunalului Uniunii Europene, Mihai Șandru – arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, dr. Irina Alexe, secretar de stat Secretariatul General al Guvernului dar și mulți alții”, a precizat Mădălina-Rodica Pop, preşedintele ELSA Târgu-Mureş. “Implicând stagii de practică, seminare şi conferinţe, publicaţii sau procese simulate, ELSA are un singur scop, acela privind evoluţia tinerilor în sistemul juridic”, a adăugat Mădălina-Rodica Pop.

B elsa madalina pop

Totodată, în cadrul evenimentului va avea loc și acordarea titlului de profesor Honoris Causa profesorului universitar Mihai Șandru, precum și o prelecțiune susținută de profesorul Valerius Ciucă – “Forma primară a umanismului juridic european. “Revizitând” opus-ul lui Tony Honoré, Ulpian…”

Etapele preliminare ale Concursului Național de Procese Simulate vor avea loc în incinta Universității “Petru Maior” din Târgu-Mureș, iar marea finală va fi organizată în cadrul Curții de Apel din Târgu-Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE