Afacere profitabilă după trasul apei

În instituţiile publice din ţările civilizate toaletele (celebrele noastre bude) arată ca o farmacie, adică sunt dotate cu hârtie igienică, săpun, şerveţele de şters pe mâini şi un miros îmbietor. La noi, dacă nu sunt închise, arată ca nişte câmpuri de luptă cu picturi rupestre.
Că nu sunt dotate cu hârtie, săpun şi şerveţele, înţelegem, doar România este ţara în care se fură orice, dar vandalismul, dejecţiile din jur se explică doar prin capitolul “educaţie”.
Pentru funcţionarii publici din aceste instituţii există toalete separate, închise cu cheia, deşi în toate ţările toaletele sunt comune. Iar cele pentru public ori nu există, ori sunt imposibil de folosit. Şi totuşi, achiziţionarea hârtiei igienice este una dintre afacerile profitabile ale economiei noastre, veşnic în tranziţie.
Potrivit Legii 60/2001, modificată prin 212/2002 şi răsmodificată de zeci de ordonanţe, achiziţionarea hârtiei igienice în instituţiile statului ar trebui să se facă, dacă valoarea depăşeşte 2.000 de euro pe an, prin licitaţie sau prin procedura cererii de ofertă. Achiziţia directă, după testarea pieţei, se face de cele mai multe ori după următoarea procedură. Dacă se cumpără în cantităţi mai mari, se apelează la prietenii, cunoştinţele care au un magazin; dacă se cumpără la bucată, se alege primul magazin ieşit în cale. Oricum, în majoritatea instituţiilor, tipul de hârtie igienică cel mai des întâlnit este cea roz, cu asperităţi şi pătrăţele, care costă între 3.000 şi 3.500 bucata şi care are putere de absorbţie cât are şi scoarţa unui copac.
Un raid făcut prin instituţiile publice mureşene relevă două aspecte: toaletele pentru public sunt închise iar cele deschise nu sunt dotate nici măcar cu un zăvor care să permită un minimum de intimitate. Am primit numeroase semnale de la oameni nemulţumiţi că sunt nevoiţi să stea câte o jumaătate de zi în câte o instituţie şi nu găsesc o toaletă. Fiind şi zi şi lipsă de tufişuri, chinul este cu atât mai mare.
În încercarea de a afla care este procedura de achiziţionare a banalului sul de hârtie igienică, am provocat râsete pe înfundate. Totuşi, onoraţii funcţionari publici ar trebui să realizeze că integrarea în UE depinde şi de modul cum arată, cum este dotată şi cum se trage apa la toaletă.
De la Direcţia de Sănătate Publică am aflat că Spitalul se ocupă cu dotarea de hârtie şi că “sunt câteva deschise pentru toată lumea”. Le-am văzut şi noi, sunt deschise, dar nu au nimic în dotare.
Cei de la Direcţia Agricolă au râs copios după care au zis că lor de-abia le ajung banii pentru hârtie de scris şi indigou, nu se ocupă de “prostii” de-astea. Bine, prostie ar fi să folosească indigoul pe post de hârtie igienică. Chiar dacă este uzat, tot lasă urme. Aşa că fiecare vine cu hârtia de acasă şi şi-o încuie în seif la plecare.
La Romsilva se cumpără cam 2-3 role pe săptămână şi intră la “consumabile”. Cam modest, dacă stăm să ne gândim că omologii lor din Bacău şi-au luat măsuri de precauţie cumpărându-şi hârtie pentru 6 ani de acum înainte.
Distrigaz Nord este instituţia aceea unde toate doamnele par că sunt cel puţin secretare de miniştri. Acolo, la început toaletele arătau într-adevăr impecabil. Rând pe rând au început să dispară dotările, iar achiziţia de hârtie igienică pare a fi secret de stat.
O altă instituţie foarte populată, Direcţia Finanţelor, este în plină criză a hârtiei. Am fost informaţi că aceasta se cumpără în limita fondurilor alocate, adică zero, în condiţiile în care instituţia de-abia reuşeşte să-şi plătească datoriile din anul trecut. Aici este şi locul unde se fură în neştire din toalete.
Cu multe alte instituţii nu am putut lua legătura deoarece ieri, vineri, deşi era zi lucrătoare, după ora 12 nu a mai răspuns nimeni la telefon.
Dacă sunteţi nemulţumiţi de felul cum arată toaletele instituţiilor publice, vă rugăm să ne semnalaţi acest lucru, deoarece aveţi dreptul, ca şi contribuabili, la o bucată de hârtie igienică.
Cora MUNTEAN