Obârşia tuturor lucrurilor

Despre Aurelia Diaconescu se poate spune întâi de toate că este întemeietorul Muzeului Etnografic din Târgu Mureş. Dar şi că a fost primul etnograf muzeograf al Muzeului de Istorie, angajat după război. Născută la Câmpeni, judeţul Alba, a crescut înconjurată de valori reale ale spiritualităţii populare, fiind fermecată definitiv de frumuseţea şi complexitatea tradiţiilor naţionale.

Ca într-un vis frumos şi-a urmat idealul copilăriei pentru a ajunge astăzi unul dintre cei mai renumiţi etnografi ai locului. A fost un drum greu, dar frumos, din care piedicile nu au lipsit. Dar fiecare obstacol i-a dat de fapt, un imbold pentru a continua o muncă deosebită, pe care foarte puţini dintre noi au chemarea să o facă.

Începuturi

Mugurii etnografiei mureşene datează din perioada în care Aurel Filimon achiziţiona piese autentice din gospodăriile ţăranilor în ideea înfiinţării unui muzeu etnografic. Dar în 1940, oficialităţile locale nu doreau un asemenea muzeu în oraş. " A fost nevoit să se mute la Bucureşti şi a luat cu el toată colecţia pe care în timp a reuşit să o adune. Deşi la noi exista o mişcare anti-etnografie, în Europa anilor 1941-1943 a itinerat o expoziţie de artă populară românească, în care
s-au valorificat cunoştinţele de etnografie şi arheologie prin alăturarea elementelor naturale cu piese etnografice. A fost o revelaţie pentru populaţia europeană, chiar şi pentru cei mai sceptici dintre ei, să constate că aici în Transilvania există un filon de românism neîntrerupt. Aflând de această expoziţie, mi-a încolţit ideea de a continua eu munca începută de Aurel Filimon, aceea de a înfiinţa un muzeu etnografic, bazat pe viziunea lui, incredibil de europeană la acea vreme şi anume de a aduce în muzeu "obiecte reprezentative ale tuturor popoarelor din judeţ, fără considerente de naţionalitate", după cum frumos se exprima el. A fost un vis frumos dar greu, pentru că de la bun început nu s-a dorit înfiinţarea acestui muzeu în oraş", ne-a spus Aurelia Diaconescu. Dar pentru tânăra absolventă a Institutului de Pedagogie, secţia geografie, nici o piedică nu părea să fie de netrecut. Mai ales că primii etnografi transilvăneni, Bârsan şi Vuia au fost tot geografi. În 1979, fiind proaspăt angajată a Muzeului de Istorie în funcţia de etnograf, prima sarcină care i-a revenit s-a dovedit a fi titanică: traducerea tuturor registrelor de inventar ale muzeului care până în 1962 au fost înscrise în limba maghiară.

Semne mai clare

După un an, în 1980, Muzeul de Etnografie începea să prindă contur. Timp de un an a cărat cu un cărucior patrimoniul de la muzeul de pe strada Horea, la noul sediu. Apoi pentru că renovarea sediului era în toi şi trebuia făcut front de lucru muncitorilor, piesele erau mutate în alt loc. În această perioadă, frenetică, de început de drum, piedicile au început să apară exact de unde se aşteptau mai puţin. Preşedinta din acea vreme a Comitetului de cultură şi educaţie, Gidofalvi Ildiko a tăiat fondurile necesare muzeului şi a anunţat că tot muzeul se va muta la Reghin. "Am contraatacat şi am organizat o primă expoziţie cu exponate foarte valoroase pe care le-am pus în evidenţă. Căţuia dacică alături de vasele din suluri de lut de pe valea Mureşului superior, Brâul de bronz de la Guşteriţa alături de Prâsnelele din Călimani şi multe altele. Primsecretarul Veres venit cu soţia la deschiderea muzeului a fost informat că va vedea o colecţie de artă populară secuiască. A primit explicaţii concrete şi documentate referitoare la piesele expuse şi a fost atât de mulţumit, încât a semnat actele constituirii muzeului de etnografie", ne-a spus Aurelia Diaconescu. Ce nu ne-a spus, a fost că toată zbaterea dânsei pentru constituirea muzeului şi păstrarea identităţii lui peste ani, au însemnat toţi anii de la constituire până acum.

Patrimoniul îmbogăţit

Prin eforturi deosebite şi în anii în care muzeul avea fonduri şi atunci când erau la fundul sacului, a reuşit să îmbogăţească patrimoniul muzeului prin achiziţionarea unor piese deosebite. Asta a însemnat şi o specializare continuă, astăzi fiind posesoarea diplomei de cercetător ştiinţific şi expert în etnografie obţinute în 2003. În 2004, Preşedinţia României a răsplătit-o cu medalia "Meritul Cultural", la categoria "Patrimoniu Cultural Naţional". În reviste de specialitate a publicat 43 de studii ştiinţifice, de o valoare deosebită. "Ceramica în suluri de lut, argument al continuităţii poporului român în valea Mureşului (1984), "Portul popular din Transilvania ilustrat în stampe vechi" (1994), "Portul popular din Transilvania din cartea veche străină" (1996), "Lada de zestre între funcţie utilitară şi obiect de artă populară"(1998), "Similitudini între bisericile de lemn şi casa ţărănească tradiţională" (2005), fiind doar câteva din acestea. A avut peste 60 de colaborări cu presa mureşeană concretizate în tot atâtea articole dedicate moştenirilor culturale, iar colaborarea cu studiourile de radio teritoriale a ajuns la ediţia cu numărul 266. La nivel naţional se bucură de o apreciere deosebită în rândul cunoscătorilor fenomenului tradiţional, participarea sa fiind dorită în emisiuni redio, la întocmirea cataloagelor de specialitate, precum şi la organizarea sesiunilor ştiinţifice cu caracter naţional. La început de carieră a organizat prima expoziţie de bază a Muzeului de Etnografie din 1984. A avut colaborări la organizarea altor expoziţii de acest fel în alte judeţe, a realizat expoziţii temporare, serate şi matinee muzeale. Aurelia Diaconescu a pornit la drum, dintr-un vis frumos. Şi este unul din puţinii români care a reuşit să îşi transforme visul în realitate. Cu multă muncă şi seriozitate, a adus tradiţia veche românească în conştiinţa contemporanilor.

Mugurii etnografiei mureşene datează din perioada în care Aurel Filimon achiziţiona piese autentice din gospodăriile ţăranilor în ideea înfiinţării unui muzeu etnografic. Dar în 1940, oficialităţile locale nu doreau un asemenea muzeu în oraş.

Eugenia KISS