Gherca luptă cu contoarele Uncategorized
  • admin
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

Gherca luptă cu contoarele

6986_gherca.gifContoarele de gaz amplasate pe faţadele imobilelor de pe strada Ana Ipătescu sunt nişte "monstruozităţi", "nişte schimonoseli" care strică imaginea oraşului – spune supărat foc directorul Oficiului Prefectural Sighişoara, Adrian Gherca. El acuză şi faptul că aceste contoare ocupă ilegal domeniul public.

"Acele ţevi care au fost trase de la contoare până în casa omuului parcă-s făcute urâte intenţionat şi le-au mai vopsit şi în culoarea galben ca să se vadă de departe!", a adăugat, iritat, Gherca, într-o conferinţă de presă recentă.
Acesta a atras atenţia nu o dată, la şedinţele Consiliului Local (ca şi cetăţean al oraşului") asupra aspectului urât al contoarelor pe faţade, iar Executivul Primăriei a explicat simplu că "aşa spune normativul". În replică, directorul Oficiului Prefectural susţine că în alte comune şi oraşe din ţară, unde exisă acelaşi normativ, nu a mai întâlnit aşa ceva.
"Bănuiesc că se poate şi altfel", a spus Adrian Gherca "pentru că am văzut în unele localităţi că ţevile nu erau ridicate de la contor să meargă sus prin aer şi erau maronii, nu galben strident".
Amplasările de contoare se fac după anumite normative ale furnizorului de gaz metan din anumite raţiuni: pentru a se citi mai uşor consumul de gaz, a se interveni asupra lor sau a se evita furtul de gaz, contoarele se pun la limita proprietăţii. În Europa contoarele nu sunt ascunse prin beciuri sau pe sub chiuvete, sunt într-adevăr la limita proprietăţii, dar amplasate în curtea omului, puse pe gard şi sunt făcute fante prin care să se poată face "citirea". În nici un caz ţevile nu sunt la vedere.
"Eu sunt convins că nu există un asemenea normativ să spună că trebuie să fie urâtul ăla de galben, apoi nu trebuie să meargă cu ţevile la nu ştiu câţi metri înălţime… ori dacă numai pe str. Ana Ipătescu există astfel de normativE înseamnă că nu e adevărat. Tot din surse destul de sigure cunosc că aceste contoare s-au montat în modul în care s-au montat şi pentru a se vinde la preţuri exagerat de mari acele cutii de plastic în care sunt montate contoarele", a mai spus directorul Oficiului Prefectural, Adrian Gherca, convins că acele normative sunt orientative şi că în viitorul apropiat prevederile privind amplasarea contoarelor de gaz pe faţadele clădirilor vor fi abrogate.
Pentru a fi convins că se va întâmpla aşa, Adrian Gherca a trimis pe 19 decembrie o "Adresă" Autorităţii Naţionale de Reglemetare în domeniul Gazelor Naturale şi i-a sfătuit pe edilii Sighişoarei să ceară societăţii de gaz să sisteze montarea contoarelor pe faţade până la intrarea în vigoare a noilor normative.
Prin adresa către ANRGN, Oficiul Prefectural solicita ca, în cadrul activ de reglementare în acest sector, să ţineţi seama de dorinţa noastră de a nu aduce prejudicii estetice acestor imobile. Menţionăm că montarea contoarelor pe faţadele unor clădiri din Sighişoara de o deosebită valoare istorică a început deja şi vă invităm să constataţi montruozitatea care a ieşit şi care a afectat valoarea istorică şi culturală a acestor imobile".
Deocamdată Oficiul Prefectural Sighişoara nu a primit nici un răspuns din partea ANRGN, prin care se cere, practic, modificarea normativului privind amplasarea contoarelor de gaz.

Florentina CĂLUGĂR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE