Eminescu al nostru

"Fiind băiet păduri cutreieram", "Pe lângă plopii fără soţ", "Revedere", "Copii eram noi amândoi", "Doina", "Cugetările sărmanului Dionis", "Floare Albastră", "Înger şi demon", "Când amintirile", "Odă în metru antic", "Atât de fragedă", "Luceafărul". Doar simpla menţiune a acestor titluri ne face să apară în faţa ochilor chipul celui mai mare poet al românilor.

Mihai Eminescu. La 157 de ani de la naştere, poetul naţional se află în centrul unor dispute la care sigur nu se gândea atunci când aşternea pe hârtie cuvintele cele mai pure ale literaturii noastre. Am ajuns astfel să îl iubim, să îl hulim, să îl numim "cuget curat" şi "antisemit", "naţionalist", şi câte şi mai câte. Oare unde s-a depăşit graniţa care desparte plăcerea lecturii de gândul înşelător al omului.
Anul 2000 a fost declarat anul Eminescu şi, începând cu 15 ianuarie, ziua lui de naştere, pe piaţă au început să apară cărţi şi traduceri ale operei eminesciene, s-au pus la cale concerte şi spectacole, au fost inaugurate galerii de artă care gemeau cu tablouri ilustrate după scrierile marelui poet.
I-au fost dedicate pagini întregi de internet şi au apărut şi primele CD-uri dedicate poetului nepereche, aşa cum îl numea inegalabilul Nichita Stănescu.
Dar marcarea aniversării, cu atâta fast, a fost considerată de unii un gest mult prea nepotrivit. Şi aşa au apărut detractorii, acuzatorii, criticii care în loc de altă ocupaţie s-au apucat să disece vers cu vers opera lui Eminescu. Şi au găsit, în convingerea lor, dovada că Eminescu a fost un om bolnav psihic, un fustangiu care şi-a meritat soarta, un naţionalist şovin şi antisemit, aproape o scursoare a societăţii. Cine i-a rugat să facă o asemenea "analiză" a vieţii şi operei marelui poet nu se ştie, dar majoritatea aşa zişilor critici sperau să îşi facă un nume în lumea criticii literare. Ce au reuşit, nu se ştie, pentru că de atunci nici nu s-au mai auzit multe lucruri despre ei. "Nu ştiu de ce au trebuit să işte un asemenea scandal în jurul numelui şi operei unui poet, care nu va putea fi nici măcar imitat vreodată. Darămite egalat. Sunt oameni invidioşi. Oameni mici. Eminescu este simbolul nostru naţional. Dar noi nu îi citim poeziile pe acest considerent. Le citim pentru că sunt cele mai aproape de sufletul nostru. Şi cu trecerea timpului am observat că îl înţelegem altfel. Cât suntem tineri citim cu ardoare poeziile lui de dragoste. Apoi cu un soi de înţelegere ajungem la patos şi la ardoare. Eminescu este sufletul nostru. Eu cred că am în bibliotecă cel puţin şase volume cu poeziile lui Eminescu. Cred că fiecare om al ţării ăsteia, indiferent de naţionalitate, are măcar un volum Eminescu în casă", ne-a spus Nicolaie Negriţoiu, un târgumureşean pe care l-am întâlnit în anticariatul oraşului. Este unul dintre oamenii oraşului care la bătrâneţe a ajuns să îşi înstrăineze cărţile bibliotecii. A vândut multe din ele, dar la Eminescu nu renunţă.
Aşa cum nu renunţăm nici noi. Eminescu este spiritul acestui neam, o pasăre măiastră care va renaşte mereu din propria cenuşă, indiferent de părerea "criticilor" lui.
Eminescu este mândria noastră naţională. Luceafărul călăuzitor al literaturii române.

Eugenia KISS